R*** O*****
ContestatorAdmite excepţia de necompetenţă materială, ridicată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestator R*** O*****, fiul lui Constantin şi Georgeta, născut la data de 02 iulie 1979, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, având ca obiect contestaţie la executare -(art.598 N.C.P.P.), în favoarea instanţei corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie respectiv Tribunalul Iaşi. Avansează din fondurile Ministerului Justiţiei onorariul avocatului din oficiu de 100 lei. Definitivă.. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 februarie 2015
Hotarare 95/2015 din 18.02.2015Constată că din eroare a fost emisă adresa nr.3172/237/2014 din 8.12.2014 (fila8) de către grefierul arhivar şi înaintată către Baroul Suceava în vederea desemnării unui apărător din oficiu în cauză, întrucât aceasta nu a fost dispusă şi semnată de preşedintele completului de judecată. În temeiul art. 361 al.4 C.P.P. invocă din oficiu excepţia lipsei calităţii de apărător desemnat din oficiu în cauză, a d-nei avocat Alexoae Mirela şi a avocatului său substituient. În temeiul art. 47 al.1 C.P. invocă din oficiu excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe având în vedere că instanţa de executare este Tribunalul Suceava, iar instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se găseşte locul de deţinere, este Tribunalul Iaşi. În temeiul art.395 al.1 C.P.P. repune cauza pe rol pentru punerea în discuţie a excepţiilor invocate din oficiu întemeiate pe împrejurările menţionate. Stabileşte termen pe data de 7.01.2015. Dispune citarea contestatorului pentru termenul stabilit. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.12.2014.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014