B**** T***** F*****
InculpatM******* C****** I****
Parte civilăS******* C***** M******** T********
Parte civilăÎn temeiul art. 181 alin. 1 din CP din 1969 cu aplic. art. 5 din CP raportat la art. 396 alin. 10 din CPP, condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vatamare corporala. În temeiul art. 71 alin.2 CP din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b CP din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 şi art. 82 din CP. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (ani) ani şi 4 (patru) luni, calculat de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari. În temeiul art. 71 alin. 5 din CP din 1969, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 din CPP pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din CP. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 19, art. 23 alin. 3 şi 397 alin. 1 CPP, în referire la art. 1357 şi urm. Cod civil, admite in parte acţiunea civilă formulata de partea civila Magdalin Claudiu Ionut si obligă pe inculpat la plata sumei de 67 lei cu titlu de daune materiale, respinge restul pretentiilor civile ca neintemeiate. În temeiul art. 19, art. 23 alin. 3 şi 397 alin. 1 CPP, în referire la art. 1357 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulata de partea civila Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara si obligă pe inculpat la plata sumei de 1974,199 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ. În temeiul art. 274 alin. 1 din CPP obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2015.
Hotarare 117/2015 din 22.01.2015Amana pronuntarea la data de 22.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2015Se va cita inculpatul cu mandat de aducere efectivă.
Incheiere de sedinta din 11.12.2014În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 15901/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul B**** T***** F*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 al. 2 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 11.12.2014, ora 09:00, sala 22, C 8P, pentru când: - se citează inculpatul şi părţile civile cu menţiunea dacă se constituie părţi civile în cauză, iar, în caz afirmativ să depună la dfosar cauzei înscrisuri justificative în acest sens; Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24.11.2014.
Incheiere camera preliminara din 24.11.2014