M****** C***** N******
Contestator InculpatÎn baza art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 204 C.proc.pen., admite contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii penale nr. 15/CC/2014 a Judecătoriei Petroşani, desfiinţează încheierea atacată şi, în consecinţă: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani. În baza art. 202 rap. la art. 218 C.p.p. dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2014 şi până la data de 22.05.2014, în ce-l priveşte pe inculpatul MCN, constând în obligaţia impusă inculpatului de a nu părăsi imobilul la care locuieşte fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Potrivit art. 221 alin. 2 C.p.p. pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de cercetare penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acesteia, cu martori ori experţi. Pe durata măsurii inculpatul poate părăsi imobilul în care domiciliază pentru prezentarea în faţa organelor judiciare la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. (4) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atenţionează inculpatul cu privire la prevederile art. 221 alin. 11 C.p.p. Desemnează cu verificarea periodică a respectării măsurilor şi a obligaţiilor de către inculpat, Poliţia municipiului Petroşani. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală dispune comunicarea încheierii inculpatului, organului de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv organul de poliţie în a cărui circumscripţie se află imobilul în care locuieşte inculpatul (potrivit art. 125 din Legea nr. 154/2013), serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului , de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 4/2014 emis de Judecătoria Petroşani, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, în vederea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu. Cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 23.04.2014.
Incheiere masuri preventive faza de UP 18/2014 din 23.04.2014