Dosar 3199/308/2009* din 05.06.2014

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3199/308/2009*
Data dosar:
05.06.2014
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2014 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Modifică sentinţa

    Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Sighişoara, prin Primar (cu sediul), împotriva sentinţei civile nr. 578 din data de 09 aprilie 2014, pronunţate de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 3199/308/2009*. Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă precizată a reclamantului G*** G*******, decedat pe parcursul procesului la data de 13.01.2014, acţiunea fiind continuată de către succesorii G*** I***** (soţie supravieţuitoare), Drechsler Adela, Divile Georgeta, G*** L**** şi Gudi Ildikó toţi cu domiciliul procedural ales în Hetiur, nr. 329, jud. Mureş (toţi copii ai aceluiaşi defunct), în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin municipiul Sighişoara, reprezentat de Primar. Menţine în rest hotărârea primei instanţe. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 decembrie 2014.

    Hotarare 677/2014 din 29.12.2014
  • Sedinta din data de 23.12.2014 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra deciziei pentru data de 29 decembrie 2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2014
  • Sedinta din data de 18.12.2014 la ora 12:00

    Complet: CR3
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra deciziei pentru data de 23 decembrie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2014
  • Sedinta din data de 20.11.2014 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru probe.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2014
  • Sedinta din data de 07.10.2014 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru a da posibilitatea reclamantului intimat sa faca demersuri la Arhivele Nationale in vederea obtinerii documentelor aferente ecretuluide expropriere prin care a fost stabilita despagubirea. Citarea tuturor partilor cu mentiunea cauza a fost repusa pe rol.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2014
  • Sedinta din data de 30.09.2014 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra deciziei pentru data de 07 octombrie 2014, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi adusa la cunostinta partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2014
  • Sedinta din data de 23.09.2014 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra deciziei pentru data de 30 septembrie 2014, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi adusa la cunostinta partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD