Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF şi, în consecinţă, respinge acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă. Admite acţiunea formulată de reclamanta Trofinov Elena în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani. Anulează Decizia nr. 795/30.04.2014. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia de conducere deţinută anterior reorganizării. Obligă pârâta la plata diferenţelor de drepturi salariale între cele cuvenite potrivit funcţiei de conducere şi cele efectiv încasate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la tribunal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Hotarare 217/2019 din 16.05.2019Amână pronunţarea la data de 16.05.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2019În temeiul art. 413 aliniatul 1, pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă suspendă judecata cauzei având ca obiect anularea Deciziei 795/30.04.2014 emisă de DGRFP Iaşi, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 3567/40/2014. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul şi motivele de recurs se depun Tribunalul Botoşani - Secţia a II – Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 octombrie 2014.
Incheiere suspendare din 13.10.2014