Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de Sindicatul „SPIRU HARET” Teleorman (anterior denumit SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN), reclamant în dosarul nr. 3221/87/2014, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ POENI , astfel cum a fost precizată. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 295/05.03.2015 a Tribunalului Teleorman, pronunţată în dosarul nr. 3221/87/2014, în sensul că prin dobândă legală se înţelege dobânda legală penalizatoare, ce urmează să fie calculată şi acordată de la data pronunţării sentinţei civile nr. 3312/22.11.2012 de către Tribunalul Teleorman şi până la data plăţii efective. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Dată în camera de consiliu, astăzi 09.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.07.2019Admite acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN, în numele şi pentru membrii săi de sindicat : ENESCU ION, COSTEA VICA, CRISTEA VIORICA, NEACSU LUCIA, NEACŞU ION, STANCU RODICA, PANDELE MARIA, DINCĂ AURICA, VĂCARU LILIANA, VĂDUVA FLORIN, VIŞAN LUMINIŢA, TĂNASE NICULINA, PETRE NICOLETA, TRANDAFIR ELISABETA, COSTEA RODICA, PANDELE DANIELA, DIACONESCU DĂNUŢA, VOICU MARIUS, LIŢĂ ELENA, PANDELE SORINA, PASARE ANGELA, MARIN NICOLETA, NAE CAROLINA, PASARE AUREL, MIU CONSTANTIN, BULACU IONELA, ANGHEL LUMINIŢA, ZAMFIR PETRICĂ, DRĂGUŞIN CONSTANŢA, ANDREI NICOLETA, ENE MARIA, ŞTIRBU VALERICA, ANGHELESCU IOANA, POPESCU MARIAN , în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Poeni - Judeţul TELEORMAN. Obligă pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii nominalizaţi – membri de sindicat, dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite, conform sentinţei civile nr. 3312/22.11.2012 , pronunţată de Tribunalul Telerman, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la data plăţii efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.03.2015.
Hotarare 295/2015 din 05.03.2015