P******** D* P* L**** J********** B*****
Apelant -H***** G************
Intimat INCULPATM******* S*****
Parte civilăD.P.779/A Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B***** împotriva sentinţei penale nr.1734/28.05.2014, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 3226/196/2013, privind pe inculpatul Hoancă Giani Leonard. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, înlăturând aplicarea dispoziţiilor art. 4 C. pen. şi, în rejudecare: Completează încadrarea juridică a faptei de tâlhărie săvârşită de inculpatul Hoancă Giani Leonard, în sensul că reţine şi incidenţa prevederilor art. 211 alin. 2 lit. c C. pen. din 1969, încadrarea juridică completă fiind cea prevăzută de art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. b) şi c) C pen. din 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Conform disp. art. 275 alin. 3 C.pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu (av.Bălu Dana), în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi. Definitivă
Hotarare 779/2014 din 02.10.2014Amână pronunţarea la data de 02.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2014