S****** C********* I*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. şi ped. de art. 337 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen şi art. 396 al. 10 Cod procedură penală, pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 85 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: să nu conducă nicio categorie de autovehicule. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 C. penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei. În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare. Suma de 100 lei reprezentând 1 din onorariul avocatului desemnat din oficiu Andrişan Ionel , cf. delegaţiei nr. 117/07.11.2014, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 27 februarie 2015.
Hotarare 92/2015 din 27.02.2015În conformtate cu disp. art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 27 februarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2015Pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte în instanţă să se prevaleze de disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
Incheiere de sedinta din 26.01.2015Pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte în instanţă pentru a da declaraţie de recunoaştere a faptei.
Incheiere de sedinta din 08.12.2014Pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte în instanţă pentru a da declaraţie de recunoaştere a faptei.
Incheiere de sedinta din 10.11.2014În baza art. 126 din Constituţia României, art. 35 C. procedură penală şi art. 41 alin. 1 lit. a C. procedură penală, constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza penală privind pe inculpatul Schipor Constantin-Iulian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. ?i ped. de art. 337 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 219/138/P/2014 din data de 27 mai 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi privind pe inculpatul Schipor Constantin-Iulian, fiul lui Ilie ?i Constan?a, născut la data de 11.01.1975 în Mun. Rădău?i, Jud. Suceava, domiciliat în Mun. Rădău?i, Str. Dimitrie Dan, Nr. 8, Jud. Suceava, posesor al. C.I seria SV nr. 404041, eliberată de SPCLEP Rădău?i, CNP *********3190, studii 9 clase, fără ocupa?ie, necăsătorit, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. ?i ped. de art. 337 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe Schipor Constantin-Iulian. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 3 octombrie 2014.
Incheiere camera preliminara din 06.10.2014