S********* D** I********* S**** H**** M****
ReclamantS******* I***
ReclamantG***** A*****
ReclamantG***** A********
ReclamantU****** M******
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Târgu-Mureş. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” (cu sediul) în numele şi pe seama membrilor de sindicat (indicaţi în tabelul de la fila 10 din dosarul cauzei, tabel care face parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” (cu sediul) şi Municipiul Târgu Mureş – prin Primar (cu sediul). Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, (cu sediul), în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, (cu sediul), Ministerul Educaţiei Naţionale, (cu sediul), şi Ministerul Finanţelor Publice, (cu sediul). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.04.2015.
Hotarare 378/2015 din 02.04.2015revenirea cu adresă către unitatea de învăţământ pentru comunicarea înscrisurilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 19.02.2015PENTRU PROBE
Incheiere de sedinta din 22.01.2015