Ş****** E****
ReclamantC****** L***** P***** A******** L****** F******* F****** H******* P*** P*****
PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** B*****
PârâtP******* C****** H******
PârâtC******* M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Ş****** E**** în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Hîrseni, reprezentată prin primar, Primarul Comunei Hîrseni, Comisia judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar Braşov, reprezentată prin prefect, C******* M****, Bârsan Gheorghe, Bârsan Maria, Bârsan Mihai şi Bârsan Gheorghe, şi-n consecinţă: Obligă pe pârâta Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Hîrseni să efectueze punerea în posesie a moştenitorilor defunctei Bârsan Maria, decedată la data de 14.07.2000, cu suprafaţa de 7,14 ha teren, reconstituit prin Hotărârea nr. 13 din data de 24.07.1991, Anexa nr. 3, poziţia 554 şi cu suprafaţa de 0,58 ha teren, reconstituit prin Hotărârea nr. 676 din data de 07.12.2007, anexa 3, poziţia 364, şi să înainteze comisiei judeţene documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru aceste suprafeţe de teren. Obligă pe pârâta Comisia judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar Braşov să emită titluri de proprietate pentru suprafeţe de mai sus. Respinge cererea reclamantei de efectuare a punerii în posesie cu teren comasat. Respinge acţiunea civilă a reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Hîrseni, ca urmare a admiterii în cursul procesului a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului. Obligă pe pârâta Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Hîrseni să plătească reclamantei suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2016.
Hotarare 227/2016 din 01.03.2016Amână pronunţarea la 01.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2016Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în sensul de a se efectua punerea în posesie a reclamantei cu teren comasat şi nu pe vechile amplasamente
Incheiere de sedinta din 26.01.2016Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în sensul de a se efectua punerea în posesie a reclamantei cu teren comasat şi nu pe vechile amplasamente.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Termen acordat pentru a se verifica dacă vechile amplasamente ale terenurilor în litigiu sunt libere
Incheiere de sedinta din 10.11.2015Termen acordat pentru a se verifica dacă vechile amplasamente ale terenurilor în litigiu sunt libere.
Incheiere de sedinta din 20.10.2015Termen acordat pentru a se verifica dacă vechile amplasamente ale terenurilor în litigiu sunt libere.
Incheiere de sedinta din 06.10.2015Termen acordat pentru indicarea de către reclamantă a vehilor amplasamente a terenurilor în litigiu.
Incheiere de sedinta din 01.09.2015Termen acordat pentru indicarea de către reclamantă a vehilor amplasamente a terenurilor în litigiu.
Incheiere de sedinta din 04.08.2015Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 09.06.2015Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 05.05.2015Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 17.03.2015Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 10.02.2015Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 02.12.2014Termen acordat pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 04.11.2014