L***** F********
InculpatÎn temeiul art. 278 C.p.p., îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul ?i minuta sentinţei penale nr. 231/2015 pronunţată în dosarul nr. 32480/300/2014 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, în sensul că se va consemna numărul legii în temeiul căreia a fost condamnat inculpatul MANEA MARIUS, respectiv în baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 , în loc de în baza art. 270 alin. 3. Prezenta încheiere face parte integrantă din dispozitivul ?i minuta sentinţei penale nr. 231/2015 pronunţată în dosarul nr. 32480/300/2014 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, fiind îndreptat totodată ?i mandatul de executare a pedepsei nr. 629/2015 din data de 29.01.2016 emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucure?ti. Potrivit art. 278 alin. 3 C.pr.pen., se vor face cuvenitele menţiuni la sfârşitul actelor îndreptate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.02.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.02.2016În baza art. 399 alin. 10 C.pr.pen. dispune înaintarea spre soluţionare a cererii de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu arestul preventiv privind pe inculpatul Manea Marius, către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2015.
Incheiere de sedinta din 23.06.2015În baza art. 399 alin. 10 C.pr.pen. rap. la art. 221 alin. 6 C.pr.pen. respinge cererea formulată de condamnatul LEFTER FERDINAND CLAUDIU, de părăsire a imobilului pentru prezentarea la o unitate medicală, ca fiind neîntemeiată. În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., obligă petentul inculpat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 300 lei, urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Amână cauza cu privire la cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu arestul preventiv. Acordă termen pentru soluţionarea cererii de înlocuire a arestului la domiciliu cu arestul preventiv, măsură luată faţă de inculpatul Manea Marius, în data de 23.06.2015, în şedinţă publică-C8 PENAL, pentru când se va asigura asistenţa juridică obligatorie, se va cita condamnatul la toate adresele cunoscute, prin afişare a uşa instanţei şi se va emite mandat de aducere cu însoţitor pe numele acestuia. Se vor emite adrese către ANP şi către grefierul şef al instanţei pentru a se verifica dacă în prezent inculpatul execută vreo pedeapsă privativă de libertate, este arestat preventiv sau dacă este decedat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2015.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015În temeiul art. 221 alin. 11 C.pr.pen. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul L***** F******** Claudiu, prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 32480/300/2014, cu măsura arestului preventiv. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2015, ora 13:05.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015În baza art. 221 alin. 6 C.pr.pen., încuviinţează inculpatului L***** F******** CLAUDIU, arestat la domiciliu în baza încheierii de la data de 10.03.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 32480/300/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 14.03.2015), să părăsească imobilul din ….., în vederea deplasării în Mun. Târgu Frumos, jud. Iaşi, pentru participarea la înmormântarea bunicului său, decedat la data de 07.05.2015, în data de 10.05.2015, în intervalul 09:00 – 21:00, şi pe perioada necesară întoarcerii la domiciliu. Menţine celelalte obligaţii impuse inculpatului prin încheierea de la data de 10.03.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 32480/300/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 14.03.2015. Executorie de la data pronunţării. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.05.2015, ora 16:05.
Incheiere de sedinta din 08.05.2015I. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 5 C.pen., art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen., art. 79 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul GHEORGHE NICOLAE… la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile pub lice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din prezenta cauză de la data de 17.07.2014 la data de 18.07.2014, a reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză de la data de 12.08.2014 la data de 13.03.2015 şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză de la data de 14.03.2015 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului Gheorghe Nicolae. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. II. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen., art. 79 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpata MAREŞ MARIANA-FLORINA… la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Ialomiţa, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Ialomiţa. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., impune inculpatei obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sineşti sau al Căminului Cultural Sineşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1, 2 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau neîndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. constată că inculpata a fost reţinută în prezenta cauză de la data de 17.07.2014 la data de 18.07.2014, reţinută şi arestată preventiv în prezenta cauză de la data de 12.08.2014 la data de 16.10.2014 şi arestată la domiciliu de la data de 17.10.2014 la zi. Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 241 alin. 1 lit. b) C.pr.pen., la momentul pronunţării prezentei sentinţe încetează de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu impusă faţă de inculpată prin încheierea de şedinţă nr. 609/CDL/16.10.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr. 25971/300/2014. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. III. În baza art. 270 alin. 3, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 5 C.pen., art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen., art. 79 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul MANEA MARIUS… la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză de la data de 13.08.2014 la data de 13.03.2015 şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză de la data de 14.03.2015 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului Manea Marius. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu (av. Iacob Doina), în cuantum de 600 lei, rămâne în sarcina statului. IV. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul LEFTER AUREL FLORIN… la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 97 alin. 1 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 615/12.08.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1294/A/27.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 615/12.08.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1294/A/27.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi repune în individualitatea lor pedepsele componente: 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 615/12.08.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1294/A/27.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. În baza art. 97 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa ce mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care aplică sporul obligatoriu de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare (o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză de la data de 13.08.2014 la data de 14.03.2015 şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză de la data de 15.03.2015 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului Lefter Aurel Florin. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. V. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 44 alin. 1 şi 2 C.pen., art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen., art. 79 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L***** F******** CLAUDIU… la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 96 alin. 4 şi 5 C.pen. rap. la art. 44 alin. 2 C.pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 659/22.11.2012 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 5060/285/2012, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 06.12.2012 şi dispune executarea acesteia, pe care o contopeşte cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 (una) lună şi 10 (zece) zile închisoare (o treime din pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 659/22.11.2012 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 5060/285/2012, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 06.12.2012), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 (doi) ani, 10 (zece) luni şi 10 (zece) zile închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză de la data de 12.08.2014 la data de 14.03.2015 şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză de la data de 15.03.2015 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului L***** F******** Claudiu. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. VI. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen., art. 79 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul ALEXE MIHAI… la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 5 sau al Administraţiei Domeniului Public Sector 1. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1, 2 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau neîndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. constată că inculpatul a fost reţinut în prezenta cauză de la data de 13.08.2014 la data de 14.08.2014. Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 241 alin. 1 lit. b) C.pr.pen., la momentul pronunţării prezentei sentinţe încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar impusă faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 13.08.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014, rămasă definitivă prin încheierea nr. 432/CDL/19.08.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu (av. Mureanu Clara), în cuantum de 600 lei, rămâne în sarcina statului. VII. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul IOAN DOBRIN… la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bihor, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Bihor. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Oradea sau al Mănăstirii Sfintei Cruci Oradea. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1, 2 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau neîndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. constată că inculpatul a fost reţinut în prezenta cauză de la data de 12.08.2014 la data de 13.08.2014. Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 241 alin. 1 lit. b) C.pr.pen., la momentul pronunţării prezentei sentinţe încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar impusă faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 13.08.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014, rămasă definitivă prin încheierea nr. 432/CDL/19.08.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. VIII. În baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpata VASILACHE NICOLETA… la pedeapsa de 11 (unsprezece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (fapta din data de 13.03.2014). În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., art. 76 alin. 1 C.pen., art. 79 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpata VASILACHE NICOLETA la pedeapsa de 11 (unsprezece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (fapta din data de 12.08.2014). În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. rap. la art. 38 alin. 1C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 11 (unsprezece) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă de 11 luni închisoare aplicată în cauză), inculpata urmând să execute în final pedeapsa de 1 (un) an, 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public – Sector 6 sau al Administraţiei Domeniului Public – Sector 2. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1, 2 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau neîndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. constată că inculpata a fost reţinută în prezenta cauză de la data de 12.08.2014 la data de 13.08.2014. Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 241 alin. 1 lit. b) C.pr.pen., la momentul pronunţării prezentei sentinţe încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar impusă faţă de inculpată prin încheierea de şedinţă din data de 13.08.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014, rămasă definitivă prin încheierea nr. 432/CDL/19.08.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu (av. Mureanu Clara), în cuantum de 600 lei, rămâne în sarcina statului. În baza art. 397 alin. 1, art. 25 şi art. 23 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 C.civ., admite în parte ac?iunea civilă formulată şi precizată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti cu sediul în Bucureşti, str. Speranţei, nr. 40, sector 2 şi obligă pe inculpaţii GHEORGHE NICOLAE, MAREŞ MARIANA – FLORINA, MANEA MARIUS, LEFTER FERDINANAD CLAUDIU, LEFTER AUREL FLORIN, ALEXE MIHAI, IOAN DOBRIN şi VASILACHE NICOLETA la plata sumei de 248.619 lei către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA, după cum urmează: 1. inculpata VASILACHE NICOLETA, la plata sumei de 1851 lei (punctele 3 şi 4 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 2. inculpatul MANEA MARIUS, la plata sumei de 4578 lei (punctele 2, 8, 9, 13, 14, 15, 16, 17, 20, 21, 25, 27, 28, 35, 38, 39, 42, 44, 45 şi 64 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 3. inculpaţii MANEA MARIUS şi GHEORGHE NICOLAE, în solidar, la plata sumei de 2.621 lei (punctul 1 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 4. inculpata MAREŞ MARIANA FLORINA, la plata sumei de 19.449 lei (punctele 26, 37, 58, 59, 61 şi 62 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 5. inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA şi GHEORGHE NICOLAE, în solidar, la plata sumei de 18.912 lei (punctele 6, 7, 10, 11, 12, 18, 19, 22, 23, 24, 29, 30, 31, 33 şi 65 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 6. inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA, GHEORGHE NICOLAE şi ALEXE MIHAI, în solidar, la plata sumei de 24.722 lei (punctele 32, 34, 36 şi 60 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 7. inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA şi ALEXE MIHAI, în solidar, la plata sumei de 13.165 lei (punctele 40, 41, 48, 50 şi 53 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 8. inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA, GHEORGHE NICOLAE şi L***** F********, în solidar, la plata sumei de 77.042 lei (punctele 49, 52, 54, 55 şi 57 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 9. inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA şi L***** F********, în solidar, la plata sumei de 48.522 lei (punctele 46 şi 63 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 10. inculpaţii GHEORGHE NICOLAE, L***** F********, ALEXE MIHAI şi MAREŞ MARIANA FLORINA, în solidar, la plata sumei de 10.616 lei (punctul 47 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 11. inculpaţii GHEORGHE NICOLAE, IOAN DOBRIN, L***** F******** CLAUDIU, LEFTER AUREL FLORIN şi MAREŞ MARIANA FLORINA, în solidar, la plata sumei de 11.294 lei (punctul 66din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 12. inculpatul GHEORGHE NICOLAE, la plata sumei de 5.231 lei (punctul 5 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată); 13. inculpatul L***** F******** CLAUDIU, la plata sumei de 10.366 lei (rest neachitat din suma de 10.616 lei datorată de inculpat conform punctului 51 din constituirea de parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată), la care se adaugă majorări de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la achitarea integrală. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpaţii MANEA MARIUS şi GHEORGHE NICOLAE a bunurilor ridicate de la aceştia cu ocazia prinderii în flagrant din data de 26.02.2014, respectiv a 110 pachete ţigări ASHIMA şi a 140 pachete ţigări marca MARBLE (f. 44 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095281/19.03.2014 (f. 436 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul MANEA MARIUS a bunurilor ridicate de la acesta cu ocazia prinderii în flagrant din data de 01.03.2014, respectiv a 10 pachete ţigări DOINA şi a 1 pachet ţigări marca HILTON de origine Republica Moldova (f. 56 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpata VASILACHE NICOLETA a bunurilor ridicate de la aceasta cu ocazia prinderii în flagrant din data de 13.03.2014, respectiv a 50 pachete ţigări ASHIMA LUXURI SIZE, a 5 pachete ţigări marca HILTON LILIAC şi a 1 pachet ţigări marca VICEROY RED LILIAC (f. 58-59 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0117890/13.03.2014 (f. 414 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpata MAREŞ MARIANA FLORINA a bunurilor ridicate de la aceasta cu ocazia prinderii în flagrant din data de 02.07.2014, respectiv a 1 pachet ţigări marca VICEROY, 1 pachet ţigări marca COMPLIMENT, 1 pachet ţigări marca HILTON şi 1 pachet ţigări marca FEST (f. 65 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0145510/30.07.2014 (f. 426 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA şi GHEORGHE NICOLAE a bunurilor ridicate de la aceştia cu ocazia prinderii în flagrant din data de 17.07.2014, respectiv a 120 pachete ţigări marca FEST (f. 70-73 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpaţii MAREŞ MARIANA FLORINA, GHEORGHE NICOLAE, LEFTER AUREL FLORIN, L***** F******** CLAUDIU şi IOAN DOBRIN a bunurilor ridicate de la aceştia cu ocazia prinderii în flagrant din data de 12.08.2014, respectiv a 1000 pachete ţigări marca VICEROY cu timbru de Republica Ucraina (f. 87-93 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095985/02.09.2014 (f. 431 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpata VASILACHE NICOLETA a bunurilor ridicate de la aceasta cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 12.08.2014, respectiv a 89 pachete ţigări MARLBORO, a 12 pachete ţigări marca MARBLE şi a 10 pachete ţigări marca VICEROY, toate având aplicat timbru de Ucraina (f. 267-268 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095984/02.09.2014 (f. 430 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpata MAREŞ MARIANA FLORINA a sumelor de bani ridicate de la aceasta cu ocazia prinderii în flagrant din data de 12.08.2014, respectiv a sumei de 779 lei, (f. 160 vol. 1 dup), conform recipisei de consemnare nr. 3855625/1 din data de 01.10.2014 (f. 358 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul GHEORGHE NICOLAE a sumelor de bani ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare … din data de 12.08.2014 respectiv a sumei de 265 lei (f. 149 vol. 1 dup), conform recipisei de consemnare nr. 3855612/1 din data de 01.10.2014 (f. 361 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul LEFTER AUREL FLORIN a sumelor de bani ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12.08.2014 respectiv a sumei de 1082 lei (f. 240 vol. 1 dup), conform recipisei de consemnare nr. 3855609/1 din data de 01.10.2014 (f. 355 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul IOAN DOBRIN a sumelor de bani ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12.08.2014 respectiv a sumei de 548 lei (f. 260 vol. 1 dup), conform recipisei de consemnare nr. 3855621/1 din data de 01.10.2014 (f. 359 vol. 1 dup). În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială de la numitul APOSTOL ADRIAN a bunurilor ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare … din data de 12.08.2014 respectiv a unui briceag cu lungimea de 20 cm având lama de 10 cm şi a unui cuţit tip baionetă cu lungimea de 30 cm, lama având o lungime de 15 cm, cu teaca aferentă din material textil de culoare neagră (f. 149 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095987/02.09.2014 (f. 433 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul GHEORGHE NICOLAE, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a telefonului mobil marca Nokia 206 de culoare neagră dual sim cu seriile IMEI ….. respectiv … şi cartelă sim COSMOTE cu seria …, ridicat de la acesta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 17.07.2014 (f. 71 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr 0095985/02.09.2014 (f. 431 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul GHEORGHE NICOLAE, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a telefonului mobil marca Samsung model GT – 1 9000 cu serie IMEI … şi cu sim COSMOTE cu seria …, ridicat de la acesta conform dovezii seria H nr 0095985/02.09.2014 (f. 431 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpata MAREŞ MARIANA FLORINA, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a telefonului mobil marca Samsung model GT – E 1200 I cu serie IMEI ...şi cu sim VODEFONE cu seria … şi a telefonului mobil marca Samsung model GT – E 1200 I cu seria IMEI … şi cu sim COSMOTE seria ..., ridicat de la aceasta conform dovezii seria H nr 0095988/02.09.2014 (f. 434 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul ALEXE MIHAI, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a telefonului mobil marca Nokia 101, având IMEI …, de culoare gri, cu cartelă SIM Cosmote tip PREPAID cu seria …, ridicat de la acesta cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 12.08.2014 (f. 219 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095989/02.09.2014 (f. 435 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul L***** F******** CLAUDIU, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a bunurilor ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12.08.2014, respectiv a unei borsete negre cu inscripţia de culoare albă „NIKE” ce conţinea o cheie de maşină tip breloc, CD-uri, unul având inscripţia de culoare neagră „NU STA.FĂ SCANDAL”, iar celălalt inscripţia de culoare roşie „SERDAR ORTAC” şi un telefon mobil de culoare neagră marca Samsung model GT – E 1200 I cu serie IMEI … având în interior o cartelă ORANGE cu seria … (f. 226 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095983/02.09.2014 (f. 429 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul LEFTER AUREL FLORIN, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a bunurilor ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12.08.2014, respectiv a unui telefon mobil de culoare neagră marca Samsung model GT – E1200M, cu seria IMEI …, cu cartelă ORANGE cu seria …. şi a unei chitanţe emise de Fun Courier Express seria 71559009 (f. 240 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095981/02.09.2014 (f. 427 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpata VASILACHE NICOLETA, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a bunurilor ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 12.08.2014, respectiv a unui telefon mobil marca Nokia model 6300, de culoare argintie, având cartela COSMOTE cu nr. de apel ...şi serie IMEI … (f. 268 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095984/02.09.2014 (f. 430 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul MANEA MARIUS, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a bunurilor ridicate de la aceasta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12.08.2014, respectiv a unei borsete de culoare albastră cu inscripţia Louis Vuitton, a unor căşti pentru telefon de culoare nagră, a unui telefon mobil marca Nokia model 206.1, cu seria IMEI … având cartela COSMOTE cu serie … cu nr. de apel ...şi a unui telefon mobil marca Nokia X1 dual sim de culoare neagră serie IMEI ...şi serie IMEI 2 … , cu o cartelă SIM COSMOTE cu seria … cu nr. apel ...(f. 279 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095980/02.09.2014 (f. 425 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul IOAN DOBRIN, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a bunurilor ridicate de la aceasta cu ocazia percheziţiei corporale din data de 12.08.2014, respectiv a telefonului mobil Samsung culoare neagră serie IMEI … cu sim VODAFONE seria …, a telefonului mobil Samsung de culoare neagră serie IMEI … cu sim ORANGE serie …, a unui telefon mobil marca Nokia 106 cu serie IMEI … cu sim VODAFONE serie … (f. 279 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095982/02.09.2014 (f. 428 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către numita LEFTER NARCICA-ELENA, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a bunurilor ridicate de la aceasta cu ocazia controlului corporal din data de 12.08.2014, respectiv a unui telefon mobil marca Samsung, model GT-E 552A având seria IMEI …, a unei cartele Orange cu nr. de apel ….” (f. 282 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095986/02.09.2014 (f. 432 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) raportat la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către numitul APOSTOL ADRIAN, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a telefonului mobil marca Nokia 620, având IMEI …., fără cartelă SIM şi a telefonului mobil marca Samsung GTE 1200, având seria IMEI …, având cartela Cosmote cu seria IMSI …, ridicat de la acesta cu ocazia percheziţiei asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare …. din data de 12.08.2014 (f. 149 vol. 1 dup), conform dovezii seria H nr. 0095987/02.09.2014 (f. 433 vol. 1 dup). În baza art. 404 alin. 4 lit. c) C.pr.pen. menţine sechestrul asigurător dispus asupra autovehiculului marca …. cu nr. de înmatriculare …., utilizat de inculpatul Gheorghe Nicolae. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 29.04.2015.
Hotarare 231/2015 din 29.04.2015Amână pronunţarea la data de 29.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2015amână pronunţarea la data de 28.04.2015. pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2015amână pronunţarea la data de 21.04.2015. pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2015I. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Gheorghe Nicolae, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 118 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În temeiul art. 242 alin. 5 C.pr.pen., admite cererea inculpatului Gheorghe Nicolae, formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 218 C.proc.pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Gheorghe Nicolae cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din ………………., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura şi în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen. impune inculpatului Gheorghe Nicolae respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii L***** F******** CLAUDIU, LEFTER AUREL FLORIN, MANEA MARIUS, IOAN DOBRIN, ALEXE MIHAI şi VASILACHE NICOLETA. În baza art. 221 alin. 4 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului Gheorghe Nicolae că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 C.proc.pen. inculpatul poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, doar la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. 9 C.proc.pen. supravegherea respectării de către inculpatul Gheorghe Nicolae a obligaţiilor care ii revin pe durata arestului la domiciliu se va realiza de către IPJ Ialomiţa - Poliţia com. Sineşti, jud. Ialomiţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului Gheorghe Nicolae la rămânerea definitivă a încheierii, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Măsurile se comunică în conformitate cu art. 221 alin. 8 C.proc.pen. II. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului L***** F******** Claudiu arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 120 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În temeiul art. 242 alin. 5 C.pr.pen., admite cererea inculpatului L***** F******** Claudiu, formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 218 C.proc.pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului L***** F******** Claudiu cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul ……………………., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura şi în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen. impune inculpatului L***** F******** Claudiu,respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii GHEORGHE NICOLAE, MAREŞ MARIANA FLORINA, MANEA MARIUS, IOAN DOBRIN, ALEXE MIHAI şi VASILACHE NICOLETA. În baza art. 221 alin. 4 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului L***** F******** Claudiu, că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 C.proc.pen. inculpatul poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, doar la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. 9 C.proc.pen. supravegherea respectării de către inculpatul L***** F******** Claudiu a obligaţiilor care ii revin pe durata arestului la domiciliu se va realiza de către Poliţia Mun. Rădăuţi. Dispune punerea în libertate a inculpatului L***** F******** Claudiu la rămânerea definitivă a încheierii, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Măsurile se comunică în conformitate cu art. 221 alin. 8 C.proc.pen. III. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Lefter Aurel Florin arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 121 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În temeiul art. 242 alin. 5 C.pr.pen., admite cererea inculpatului Lefter Aurel Florin, formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 218 C.proc.pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Lefter Aurel Florin cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul ………………….., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura şi în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen. impune inculpatului Lefter Aurel Florin, respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii GHEORGHE NICOLAE, MAREŞ MARIANA FLORINA, MANEA MARIUS, IOAN DOBRIN, ALEXE MIHAI şi VASILACHE NICOLETA. În baza art. 221 alin. 4 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului Lefter Aurel Florin, că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 C.proc.pen. inculpatul poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, doar la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. 9 C.proc.pen. supravegherea respectării de către inculpatul Lefter Aurel Florin a obligaţiilor care ii revin pe durata arestului la domiciliu se va realiza de către IPJ Mureş – Poliţia Or. Reghin. Dispune punerea în libertate a inculpatului Lefter Aurel Florin la rămânerea definitivă a încheierii, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Măsurile se comunică în conformitate cu art. 221 alin. 8 C.proc.pen. IV. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Manea Marius arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 119 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014. În temeiul art. 242 alin. 5 C.pr.pen., admite cererea inculpatului Manea Marius, formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 218 C.proc.pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Manea Marius cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul ………………, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura şi în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen. impune inculpatului Manea Marius, respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii GHEORGHE NICOLAE, MAREŞ MARIANA FLORINA, L***** F******** CLAUDIU, LEFTER AUREL FLORIN, IOAN DOBRIN, ALEXE MIHAI şi VASILACHE NICOLETA. În baza art. 221 alin. 4 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului Manea Marius, că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 C.proc.pen. inculpatul poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, doar la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. 9 C.proc.pen. supravegherea respectării de către inculpatul Manea Marius a obligaţiilor care ii revin pe durata arestului la domiciliu se va realiza de către IPJ Ialomiţa - Poliţia com. Sineşti, jud. Ialomiţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului Manea Marius la rămânerea definitivă a încheierii, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Măsurile se comunică în conformitate cu art. 221 alin. 8 C.proc.pen. V. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatei Mareş Mariana-Florina şi menţine starea de arest la domiciliu a acesteia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatei Mareş Mariana-Florina de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. V. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Alexe Mihai, conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Alexe Mihai de revocare a măsurii controlului judiciar. VI. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Ioan Dobrin, conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Ioan Dobrin de revocare a măsurii controlului judiciar. VII. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpata Vasilache Nicoleta conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatei Vasilache Nicoleta de revocare a măsurii controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 lit. b) C.pr.pen., ia act de schimbarea domiciliului inculpatei Vasilache Nicoleta, în sensul că în prezent inculpata locuieşte la adresa din ………………… Desemnează organ de supraveghere în cauză Poliţia Sectorului 3 Bucureşti. Menţine celelalte obligaţii impuse inculpatei prin încheierea penală pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 13.08.2014 în dosarul nr. nr. 18123/300/2014. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.03.2015În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Gheorghe Nicolae, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 118 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Gheorghe Nicolae de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. II. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului L***** F******** Claudiu arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 120 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului L***** F******** Claudiu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. III. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Lefter Aurel Florin arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 121 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Lefter Aurel Florin de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. IV. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Manea Marius arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 119 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Manea Marius de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Măsura se va comunica administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpaţilor. V. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatei Mareş Mariana-Florina (fiica lui Sică şi Aurelia, născută la data de 02.08.1979 în Bucureşti, domiciliată în comuna Sineşti, str. Pădurii, judeţ Ialomiţa, posesoare CI seria RD nr. 809423, CNP *********1554) şi menţine starea de arest la domiciliu a acesteia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatei Mareş Mariana-Florina de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. VI. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Alexe Mihai, conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. VII. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpata Vasilache Nicoleta conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. VIII. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Ioan Dobrin, conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.01.2015I. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Gheorghe Nicolae, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 118 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Gheorghe Nicolae de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. II. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului L***** F******** Claudiu arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 120 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului L***** F******** Claudiu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. III. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Lefter Aurel Florin arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 121 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Lefter Aurel Florin de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. IV. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Manea Marius arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 119 de la data 13.08.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului Manea Marius de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Măsura se va comunica administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpaţilor. V. În temeiul art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatei Mareş Mariana-Florina şi menţine starea de arest la domiciliu a acesteia. VI. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Alexe Mihai, conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. VII. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpata Vasilache Nicoleta conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. Admite cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpata Vasilache Nicoleta prin apărător. În baza art. 215 alin. 9 C.pr.pen. rap. la art. 215 alin. 2 lit. a) C.pr.pen., modifică controlul judiciar dispus asupra inculpatei Vasilache Nicoleta prin încheierea penală pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 13.08.2014 în dosarul nr. nr. 18123/300/2014, în sensul că, în îndeplinirea obligaţiei prev. de art. 215 alin. 1 litera a) C.pr.pen., încuviinţează inculpatei Vasilache Nicoleta să părăsească Municipiul Bucureşti pe perioada sărbătorilor de iarnă, din data de 20.12.2014 până la data de 10.01.2015, pentru a se deplasa la părinţii săi în comuna Alexeni, jud. Ialomiţa. Menţine celelalte obligaţii impuse inculpatei prin încheierea penală pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 13.08.2014 în dosarul nr. nr. 18123/300/2014. VIII. Potrivit art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală pub. în M. Of. nr. 911/15.12.2014 rap. la art. 362 C.pr.pen. şi la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Ioan Dobrin, , conform încheierii din data de 13.08.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 18123/300/2014 şi menţine această măsură. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.12.2014.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2895/P/2014 din data de 07.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti privind pe inculpaţii trimişi în judecată: A. ÎN STARE DE AREST PREVENTIV: 1. GHEORGHE NICOLAE sub aspectul comiterii infracţiunii de CONTRABANDĂ, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 41 alin. 1 C.p. 2. L***** F******** CLAUDIU sub aspectul comiterii infracţiunii de CONTRABANDĂ, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 44 alin. 1 C.p.. 3. LEFTER AUREL FLORIN sub aspectul comiterii infracţiunii de CONTRABANDĂ, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României; 4. MANEA MARIUS sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 41 alin. 1 C.p.; B. ÎN STARE DE AREST LA DOMICILIU, inculpata: 5. MAREŞ MARIANA-FLORINA sub aspectul comiterii infracţiunii de CONTRABANDĂ, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.; C. SUB CONTROL JUDICIAR, inculpaţii: 6. ALEXE MIHAI sub aspectul comiterii infracţiunii de CONTRABANDĂ, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.; 7. IOAN DOBRIN sub aspectul comiterii infracţiunii de CONTRABANDĂ, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României; 8. VASILACHE NICOLETA sub aspectul comiterii infracţiunilor de: - contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, faptă din 13.03.2014; - şi contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României, faptă din 12.08.2014, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. In temeiul art. 342 C.pr.pen. constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii GHEORGHE NICOLAE, L***** F******** CLAUDIU, LEFTER AUREL FLORIN, MANEA MARIUS, MAREŞ MARIANA FLORINA, ALEXE MIHAI, IOAN DOBRIN şi VASILACHE NICOLETA şi stabileşte termen de judecată la data de 13.01.2015 – Complet 8 penal, termen pentru care se citează inculpaţii şi persoana vătămată Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de AdminiStr.are Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Bucureşti Biroul Juridic Insolvenţă Compartiment Juridic Vamă – Str. Speranţei nr. 40 Sector 2 Bucureşti, cu menţiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză, în caz afirmativ de a indica natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază. Se va efectua adresă pentru fişă cazier inculpaţi. Se vor efectua adrese pentru comunicarea sent.pen. nr. 1026/10.12.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti privindu-l pe inculpatul Gheorghe Nicolae, sent.pen. nr. 136/05.04.2012 a Judecătoriei Roman şi sent.pen. nr. 659/22.11.2012 a Judecătoriei Rădăuţi privindu-l pe inculpatul Letfer Ferdinand Claudiu, sent.pen. nr. 615/12.08.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti privindu-l pe inculpatul Lefter Aurel Florin. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 16.12.2014Amână pronunţarea la data de 17.12.2014 cu privire la legalitatea şi temeinicia tuturor măsurilor preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2014
Incheiere de sedinta din 16.12.2014