S*** N******
ReclamantC******** M***** - d******
PârâtC******** N*******
PârâtC******** A*****
PârâtC******** I*****
PârâtÎn temeiul disp.art.438 Cod procedură civilă ia act şi consfinţeşte învoiala părţilor astfel cum a fost înfăţişată şi transpusă în cuprinsul înscrisului ”Tranzacţie”: Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.12.2019
Hotarare 7165/2019 din 02.12.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 02.12.2019, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Admite cererea formulată de reprezentanţii convenţionali ai părţilor în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, cu menţiunea că în cazul în care părţile ajung la o înţelegere înainte de termenul acordat, pot formula cerere de preschimbare termen. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.10.2019.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 28.10.2019 sala 2, completul C1-3L, ora 09:00. Constată îndeplinite condiţiile pentru reluarea judecăţii. Acordă termen pentru a verifica cele susţinute în şedinţă publică de către pârâtă privind situaţia de la faţa locului şi solicitarea reclamantului, având în vedere că nu locuieşte efectiv acolo. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.10.2019.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019În temeiul art. 413 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la finalizarea dosarului nr.1691/280/2018 cu posibilitatea revenirii asupra suspendării în condiţiile art.413 al.3 Cod procedură civilă Cu drept de recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.02.2019
Incheiere suspendare din 18.02.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 18.02.2019, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30, la cererea expresă a reprezentanţilor convenţionali ai părţilor, pentru a da posibilitatea acestora să se întâlnească în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.01.2019
Incheiere de sedinta din 14.01.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 14.01.2019, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30,cu menţiunea că în cazul în care părţile ajung la o înţelegere înainte de termenul acordat, pot formula cerere de preschimbare termen. Prorogă discuţia privind suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarului cu nr.1691/280/2018 având ca obiect „servitute trecere”. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.11.2018
Incheiere de sedinta din 19.11.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 19.11.2018, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30,cu menţiunea că în cazul în care părţile ajung la o înţelegere înainte de termenul acordat, pot formula cerere de preschimbare termen. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.10.2018
Incheiere de sedinta din 22.10.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 22.10.2018, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30 pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.09.2018
Incheiere de sedinta din 24.09.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 24.09.2018, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Încuviinţează cererea formulată de către apărătoarea pârâtei C******** N*******, de acordare a unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2018
Incheiere de sedinta din 02.07.2018În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. suspendă cauza până la soluţionarea în mod definitiv a dosarului 1764/280/2016. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.04.2016.
Incheiere suspendare din 18.04.2016În baza art. 64 alin. 4 C.pr.civ. suspendă cauza până la soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de Coşereanu Niculina. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.11.2015.
Incheiere suspendare din 09.11.2015Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de Coşereanu Niculina. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru toate părţile. Acordă termen la data de 09.11.2015 în şedinţă publică, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.09.2015.
Incheiere de sedinta din 07.09.2015Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie voluntară principală formulată de pârâta Coşereanu Niculina. Amână judecarea cauzei la 07.09.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2015
Incheiere de sedinta din 11.05.2015Admite cererea de amânare formulată de către pârâţii-reclamanţi, prin apărător, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată la cererea reconvenţională şi de răspunsul la întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 11.05.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2015
Incheiere de sedinta din 23.03.2015Desprinderea filelor 107-114, reprezentând întâmpinare, care se comunică apărătorului reclamantului împreună cu cererea reconvenţională formulată de pârâţi. Introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor Coşereanu Iulian, Coşereanu Adrian şi Coşereanu Niculina, cu domiciliile de la fila 66 din dosar. Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi cererii reconvenţionale. Amână judecarea cauzei la 23.03.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2015
Incheiere de sedinta din 02.02.2015Pune în vedere apărătorului Tudor Marin să depună la dosar contractul de asistenţă juridică încheiat cu numiţii Coşereanu Iulia, Coşereanu Adrian şi Coşereanu Niculina. Emite adresă către Serviciul Public Comunitar de evidenţă a persoanelor pentru a comunica dacă pârâtul are descendenţi direcţi şi soţ supravieţuitor, în măsura identificării să comunice domiciliile acestora. Amână judecarea cauzei la 02.02.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2014
Incheiere de sedinta din 24.11.2014Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului pentru introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtului. Amână judecarea cauzei la 24.11.2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2014
Incheiere de sedinta din 13.10.2014