S********* D** I********* S**** H**** M****
ReclamantI**** A**
ReclamantP** F******
ReclamantM***** D******
ReclamantC****** A******
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Tg. Mureş. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” (cu sediul) în numele şi pe seama membrilor de sindicat (indicaţi în tabelul de la filele 10-11 din dosarul cauzei, tabel care face parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială „Serafim Duicu” pentru Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12 (cu sediul) şi Municipiul Tg. Mureş – prin Primar (cu sediul). Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Tg. Mureş (cu sediul) în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş (cu sediul), Ministerul Educaţiei Naţionale (cu sediul) şi Ministerul Finanţelor Publice (cu sediul). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 ianuarie 2015.
Hotarare 45/2015 din 20.01.2015-amânarea pronuntării asupra cauzei pentru data de 20 ianuarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015