P************ V*****
PetentS******* B******
CondamnatÎn baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală, admite contestaţia la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013, la nivelul Penitenciarului Vaslui, privind pe condamnatul STĂNESCU BUSUIOC, actualmente deţinut în P************ V*****. Constată intervenirea legii penale mai favorabile în privinţa pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 8 (opt) ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 382/D/2010 din 21.12.2010 a Tribunalului Bacău, definitivă la data de 05.10.2011, ca urmare a deciziei penale nr. 3410/05.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. În baza art. 6 alin. 6 Noul Cod Penal, aplică inculpatului-condamnat Stănescu Busuioc pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 (cinci) ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) din Noul Cod penal. Interzice inculpatului-condamnat Stănescu Busuioc drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Noul Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Înlătură dispoziţiile contradictorii şi menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală nr. 382/D/2010 din 21.12.2010 a Tribunalului Bacău, definitivă la data de 05.10.2011, ca urmare a deciziei penale nr. 3410/05.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. Dispune efectuarea cuvenitelor modificări pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 524/D/2010 din 05.10.2011 emis de Tribunalul Bacău, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Hotarare 109/2014 din 06.03.2014din lipsă de timp pentru deliberare, se amana pronunţarea la data de 06.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2014Termen preschimbat pentru 01.02.2014
Acordă termen pentru a se solicita relaţiile necesare soluţionării cauzei (fişă de cazier judiciar, sentinţe penale)
Incheiere de sedinta din 01.02.2014