G**** J***
ReclamantG******* C*********
PârâtG******* A**** A*******
PârâtG******* I** M*****
PârâtH*** M*****
PârâtAdmite excepţia invocată de pârâta Gheorghe Mirela a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului G******* C*********. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul Ghiţă Jean, în contradictoriu cu pârâtul G******* C*********, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă. Admite excep?ia invocată de pârâta Gheorghe Mirela a lipsei calită?ii procesuale active a reclamantului. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul Ghiţă Jean, în contradictoriu cu pârâţii G******* A**** A*******, G******* I** M*****, H*** M*****, Gheorghe Mirela şi Hagi Luminiţa Magdalena, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucure?ti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2016.
Hotarare 351/2016 din 18.01.2016Instanţa, constatând că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, că s-a depus întâmpinare de către pârâţii H*** M***** şi Gheorghe Mirela, precum şi răspuns la întâmpinare de către reclamant, având în vedere dispoziţiile art.201 alin.4 C.pr.civ., dispune următoarele: • Fixează primul termen de judecată la data de 18.01.2016, pe C1 Civil, pentru când se vor cita părţile, dintre care reclamantul, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, înscrisuri, în exemplare suficiente, pentru părţi şi pentru instanţă, prin care să justifice calitatea procesuală activă a sa, precum şi calitatea procesuală pasivă a fiecăruia dintre pârâţi.
Măsuri dispuse pentru comunicarea întâmpinării, în condiţiile art.201 alin.2 C.pr.civ. Instanţa, constatând că s-a depus întâmpinare de către pârâţi H*** M***** şi Gheorghe Mirela, văzând dispoziţiile art.201 alin.2 C.pr.civ., dispune comunicarea către reclamant a acestei întâmpinări şi a înscrisurilor ataşate acesteia (sens în care se va efectua o fotocopie din oficiu de pe înscrisurile de la filele 151-155 din dosar), cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la data comunicării acesteia, cu menţiunea că de răspunsul la întâmpinare pârâtul va lua cunoştinţă de la dosarul cauzei. Termen administrativ – 03.11.2015, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Măsuri dispuse pentru comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ. Instanţa, constatând că sunt/au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, văzând dispoziţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., dispune comunicarea către pârâţi, conform cererii precizatoare a reclamantului de la filele 40-41 din dosar – urmând a se proceda la rectificările cuvenite privind pârâţii în acest sens în sistemul ECRIS – a cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, toate acestea în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.1, coroborat cu art.208 C.pr.civ.; • de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul sau alte mijloace de probă, în două exemplare, conform dispoziţiilor art.206 alin.2, raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ.
În vederea rezolvării aspectului privind timbrajul, prin expirarea termenului de formulare a cererii de reexaminare acordare facilitate la plata taxei judiciare de timbru, în condiţiile în care la dosarul cauzei încă nu există dovada comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de acordare a ajutorului public judiciar, urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului Ghiţă Jean de acordare a ajutorului public judiciar la plata taxei judiciare de timbru. Cu drept la cerere de reexaminare pentru reclamant în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.06.2015.
Incheiere de sedinta din 30.06.2015În vederea rezolvării aspectului privind timbrajul, prin soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens.
În vederea rezolvării aspectului privind timbrajul, prin soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens.
Revenire adrese.
Incheiere de sedinta din 15.06.2015În vederea rezolvării aspectului privind timbrajul, prin soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens.
Revenire adresă BCR şi BRD.
Incheiere de sedinta din 18.05.2015În vederea rezolvării aspectului privind timbrajul, prin soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens.
În vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantului şi a obţinerii relaţiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 20.04.2015În vederea rezolvării aspectului privind timbrajul, prin soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens.
Repune pe rol cauza având ca obiect cerere de acordare ajutor public judiciar, privind pe reclamantul Ghiţă Jan. Fixează termen de judecată în data de 20.04.2015, C1 Civil Cameră de Consiliu, sala P45, ora 09:00, pentru când se vor emite adrese, pentru verificarea veniturilor şi bunurilor reclamantului, către: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, urmând, totodată, ca reclamantul să fie citat, cu următoarele men?iuni: - să se înfăţişeze în persoană la următorul termen de judecată, pentru a da lămuriri necesare soluţionării cererii sale de acordare a ajutorului public judiciar, în condiţiile art.14 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008 coroborat cu art.13 alin.4 C.pr.civ., urmând, totodată, să depună la dosarul cauzei, o declaraţie pe propria răspundere (scrisă personal de reclamant, iar nu de reprezentantul convenţional), din care să rezulte dacă a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză şi în ce cuantum, precum şi să indice venitul său net, pe ultimele două luni anterioare cererii şi numărul, numele şi prenumele persoanelor cu care locuieşte şi gospodăreşte. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2015.
Incheiere de sedinta din 23.03.2015Măsuri dispuse pentru verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia, conform art.194-197 C.pr.civ. Se citează reclamantul, cu următoarele menţiuni: • având drept criteriu valoarea masei partajabile, în sensul dispoziţiilor art.5 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/2013, prin însumarea valorii bunurilor indicate în cerere ca făcând parte din masa succeorală, în ceea ce prive?te bunurile imobile avându-se în vedere, pe de o parte, pentru construc?ii, valoarea impozabilă, iar, pe de altă parte, pentru terenuri, valoarea unui metru pătrat de teren liber sau ocupat de construc?ii, după caz, prin raportare la Ghidul privind valorile orientative ale proprietă?ilor imobiliare din Municipiul Bucure?ti – terenuri – 2014 (în temeiul art.31 alin.3 din O.U.G. nr.80/2013, dat fiind faptul că nu este stabilită valoarea impozabilă pentru terenuri), toate acestea în condi?iile în care cursul B.N.R. al euro la data introducerii cererii de chemare în judecată (02.12.2014) este de 4,4292 lei, în condi?iile în care valoarea masei partajabile rezultate este în cuantum total de 234.482,3 lei, din care: - imobil (construc?ie) în valoare impozabilă de 23.737,43 lei; - imobil (teren), în suprafa?ă de 320 mp, din care 75,40 mp teren ocupat, cu luarea în considerare a valorii unui metru pătrat (mp) de teren ocupat de 112 euro, iar restul de teren, de 244,6 mp teren neocupat, cu luarea în considerare a valorii unui metru pătrat (mp) de teren liber/neocupat de 160 euro, rezultând o valoare totală a terenului de 210.744,87 lei, Pentru aceste considerente, reclamantul are obliga?ia să depună la dosarul cauzei dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 7.034,46 lei, toate acestea conform dispoziţiilor art.31 alin.3, coroborat cu art.5 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/26.06.2013 (publicată în Monitorul Oficial nr.392/29.06.2013). Cu menţiunea că reclamantul are posibilitatea de a fomula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării (potrivit art.33 alin.2 teza a II-a din O.U.G. nr.80/2013), sub sancţiunea decăderii din dreptul de acordare a facilităţilor sus-arătate, potrivit art.185 alin.1 C.pr.civ.; • să procedeze la efectuarea completărilor şi/sau a modificărilor dispuse de către instanţa de judecată în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, conform art.200 alin.3 C.pr.civ., neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art.194-197 C.pr.civ., privind completarea sau modificarea cererii, în termenul sus-arătat, atrăgând anularea cererii.
Pentru continuarea procedurii administrative aferentă fazei scrise.
Incheiere de sedinta din 23.02.2015Examinând cererea înregistrată pe rolul acestei instan?e, instan?a: • Fixează termen de judecată în camera de consiliu (C1 civil – cameră de consiliu) la data de 23.02.2015, ora 09:00, fără citarea părţilor, conform dispozi?iilor art.200 alin.3 C.pr.civ.
Măsuri dispuse pentru verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia conform art. 194 – 197 C.pr.civ. Se citează reclamantul, cu următoarele menţiuni: • să indice valoarea terenului în suprafaţă de 320 mp (teren liber sau ocupat de construcţii), prin raportare la Ghidul privind valorile orientative ale proprietă?ilor imobiliare din Municipiul Bucure?ti – terenuri – 2014, în condiţiile în care din înscrisurile depuse nu rezultă valoarea impozabilă a acestuia; • să precizeze cadrul procesual privind pârâţii, urmare a modificărilor constatate în legătură cu unii dintre aceştia (conform precizării de la fila 11 din dosar), prin depunerea la dosaul cauzei a unei cereri modificatoare în acest sens, urmând a se indica, pentru fiecare pârât, domiciliul şi CNP-ul, acesta din urmă în măsura în care este cunoscut; • să procedeze la efectuarea completărilor şi/sau a modificărilor dispuse de către instanţa de judecată în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, conform art.200 alin.3 C.pr.civ., neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art.194-197 C.pr.civ., privind completarea sau modificarea cererii, în termenul sus-arătat, atrăgând anularea cererii;
Măsuri dispuse pentru verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia conform art. 194 – 197 C.pr.civ. Se citează reclamantul,cu următoarele menţiuni: • să indice valoarea impozabilă a bunului imobil (separat, construcţie şi teren), potrivit legislaţiei fiscale, şi să facă dovada acesteia, ?i anume, să depună la dosar certificat de rol fiscal cu privire la imobilele menţionate în cererea de chemare în judecată, din care să rezulte valoarea impozabilă actuală a acestora(în şase exemplare, din care unul pentru instan?ă, iar cinci pentru comunicare), potrivit dispozi?iilor art.194 lit.c C.pr.civ.; • să men?ioneze,pentru identificarea imobilului, localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată să anexeze extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, să anexeze un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt; • să indice codul numeric personal al pârâţilor; • să depună înscrisurile de care înţeleg să se folosească în proces, în şase exemplare, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; • să indice numele, prenumele şi adresa martorilor şi, dacă este cazul, adresa electronică, numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea ale acestora; • să procedeze la efectuarea completărilor şi/sau a modificărilor dispuse de către instanţa de judecată în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, conform art.200 alin.3 C.pr.civ., neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art.194-197 C.pr.civ., privind completarea sau modificarea cererii, în termenul sus-arătat, atrăgând anularea cererii.