Dosar 3302/225/2014 din 24.04.2014

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3302/225/2014
Data dosar:
24.04.2014
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2014 la ora 08:30

    Complet: Cc 3
  • admite cererea

    În baza art.425 ind.1 alin.7pct.2 lit.a c.proc.pen. Admite contestaţia formulată de condamnatul G**** V*****, împotriva sent.penale nr. 928 din 03.04.2014 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin. Desfiinţează această sentinţă, în sensul că: Admite propunerea şi cererea, privind liberarea condiţionată a condamnatului G**** V***** şi dispune punerea în libertate condiţionată de îndată a acestuia, de sub puterea mandatului de executare nr. 264/2011 emis în baza sent. pen.nr. 171/2011 a Judecătoriei Strehaia, pentru pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, dacă nu se află sub puterea altui mandat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu- Cerbu Simona, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.05.2014 la sediul Tribunalului Mehedinţi .

    Hotarare 262/2014 din 19.05.2014
  • Sedinta din data de 19.05.2014 la ora 14:00

    Complet: Cc 3
  • admite cererea

    Admite sesizarea din oficiu a instanţei, în ce priveşte îndreptarea erorii materiale din minuta deciziei penale nr. 262 din data de 19.05.2014, pronunţată în dosarul nr. 3302/225/2014 al Tribunalul Mehedinţi, în sensul că: Dispune îndreptarea erorii materiale din minuta deciziei penale nr. 262 din data de 19.05.2014, pronunţată în dosarul nr.3302/225/2014 al Tribunalul Mehedinţi, în sensul că se va înscrie : ,,Dispune liberarea condiţionată de îndată a condamnatului G**** V*****, de sub puterea mandatului de executare nr.727/2014 emis în baza sent.pen. nr. 690/.2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză În conformitate cu disp. art. 278 alin. 3 C.P.P., despre îndreptarea erorii materiale se va face menţiune pe minuta deciziei menţionate Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 19.05.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD