M***** A**
InculpatM***** S*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpata M.A. la pedepsele de: - 1 an şi 6 luni închisoare săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prevăzută de art. 360 alin. 1, alin. 3 Cod Penal, art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 75 alin. 2 lit. a, art. 76 alin. 1 Cod Penal; - 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod Penal, art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 75 alin. 2 lit. a, art. 76 alin. 1 Cod Penal; Constată că infracţiunile au fost săvârşire în concurs prev. de art. 38 alin. 2 Cod Penal. Conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal aplică inculpatei pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare (respectiv, 1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca în final să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. Conform art. 91 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Stabileşte, potrivit art. 92 Cod Penal, un termen de supraveghere de 3 ani. Dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 Cod Penal: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud la datele fixate, potrivit programului care i se va stabili; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. d Cod Penal, dispune ca inculpata să nu părăsească teritoriul României pe durata termenului de supraveghere, fără acordul instanţei. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 Cod Penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor instituite în sarcina sa. Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 4 Cod Penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia comiterii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. Constată prejudiciul recuperat. Obligă inculpata să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.03.2015.
Hotarare 53/2015 din 30.03.2015pentru data de 30.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2015la data de 27 martie 2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2015amânarea pronunţării pentru data de 20.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2015amână judecarea cauzei la data de 13 martie 2015, în vederea întocmirii referatului de evaluare
Incheiere de sedinta din 16.02.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală: Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 53/D/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi JUstiţie-D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud privind pe inculpata M.A., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. 1, alin. 3 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 2 Cod penal, precum şi legaliattea administrării probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata M.A. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 30.01.2015.
Incheiere de sedinta din 30.01.2015