P******** D* P* L**** J********** B*****
ApelantV**** V*****
Intimat InculpatD*** F***** D****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B***** împotriva sentinţei penale nr. 1642/20 iunie 2014 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului V**** V***** şi rejudecând în aceste limite: Înlătură aplicarea art. 81 Cod penal anterior. În baza art. 86/1 Cod penal anterior dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an aplicată inculpatului V**** V*****, stabilind un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 86/3 Cod penal anterior obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83, 84 Cod penal anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau în cazul comiterii de noi infracţiuni. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 noiembrie 2014.
Hotarare 644/2014 din 18.11.2014Din lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 18 noiembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2014