Dosar 336/62/2014 din 22.01.2014

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 336/62/2014
Data dosar:
22.01.2014
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.02.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Fond

    În temeiul art. 133 în referire la art. 103 din Legea privind procedura insolvenţei, nr. 85/2006. Dispune închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul SC OLIMP EXCHANGE SRL. Dispune reinserţia debitorului în activitatea comercială. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune notificarea prezentei sentinţe de către lichidator debitorului şi tuturor creditorilor debitorului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.02.2016.

    Hotarare 235/2016 din 18.02.2016
  • Sedinta din data de 17.12.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    În vederea depunerii unei balanţe contabile la zi şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 18.02.2016.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2015
  • Sedinta din data de 22.10.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru ca debitoarea să facă dovada achitării debitelor astfel cum intenţionează şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 17.12.2015.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2015
  • Sedinta din data de 28.05.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    În vederea achitării debitelor curente către SC Aro-Palace SA, potrivit somaţiei şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 22.10.2015.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2015
  • Sedinta din data de 19.03.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru ca debitoarea să aibă posibilitatea să achite şi debitul datorat către singura creditoare rămasă în procedură, respectiv către SC Trocadero SA şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii administratorului judiciar de intrare a debitoarei în procedura de faliment, acordă termen la data de 28.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2015
  • Sedinta din data de 11.12.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru verificarea declaraţiei de creanţă despre care face vorbire administratorul judiciar , depunerea decontului de cheltuieli, raportul final şi discutarea închiderii procedurii

    Incheiere de sedinta din 11.12.2014
  • Sedinta din data de 18.09.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru citarea părţilor în vederea discutării cererii de ridicare a dreptului de administrare al debitoarei şi a propunerii administratorului judiciar de intrare a debitoarei în procedura de faliment, acordă termen la data de 11.12.2014.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2014
  • Sedinta din data de 24.04.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Deschide procedura generală a insolvenţei. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 18.09.2014.

    Hotarare intermediara 1309/2014 din 24.04.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD