B****** M****
ContestatorÎn baza art. 597 alin. 4 C.pr.pen. admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale al Tribunalului Bucureşti, Secţia a I-a Penală, privind pe condamnatul B****** M**** în prezent în stare de deţinere - DGPMB- CRAP 2 Secţia 4 Poliţie). Deduce din pedeapsa în cuantum de 1 an închisoare stabilită susmenţionatului prin sentinţa penală nr. 476/10.06.2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 6612/3/2013, modificată prin decizia penală nr. 263/28.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a I-a Penală şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2531/11.09.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, pronunţate în acelaşi dosar, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 24.01.2013 la 28.10.2013. Anulează MEPI nr. 753/12.09.2014 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, urmând ca la rămânerea definitivă a prezentei să se facă o nouă punere în executare, potrivit art. 599 alin. 4 C.pr.pen. În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare (potrivit art. 597 alin. 7 C.pr.pen.). Dată şi pronunţată în şedinţă publică (conform art. 597 alin. 8 şi art. 405 alin. 1 C.pr.pen.), azi, data de 20.10.2014.
Hotarare 2513/2014 din 20.10.2014