O**** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** D********
PârâtAdmite în parte contestaţia.
Hotarare 115/2015 din 28.01.2015Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei privind acordarea unui nou termen întrucât este în imposibilitate de a se prezenta. Pune în vedere apărătorului reclamantului să facă dovada imposibilităţii prezentării cu acte medicale. Prorogă discutarea suplimentului onorariului la răspunsul la obiecţiuni, la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul pârâtei privind acordarea unui nou termen pentru a lua cunoştinţă de suplimentul la răspunsul la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 19.11.2014Se va reveni cu adresă către expert şi i se va solicita să precizeze valoarea pensiei începând cu 23.09.2013, având în vedere valoarea punctului de pensie de 762.10, precum şi faptul că pensia reclamantului a fost stabilită prin decizie începând cu 23.09.2013, iar calculele efectuate au fost făcute de la 01.01.2014 pentru valoarea punctului de pensie de 790.70 lei.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Admite obiecţiunile formulate la raportul de expertiză atât de către reclamant cât şi de către reprezentantul pârâtei. Se va reveni cu adresă către expert şi i se va solicita să răspundă la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.09.2014Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului privind înlocuirea expertului. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului privind reformularea obiectivelor. Înlocuieşte în cauză pe expertul Ciurezu Petre şi prin tragere la sorţi se desemnează în cauză expert Tomescu Andreea Ruxandra. Se va emite adresă către expert şi i se va solicita să efectueze expertiza cu obiectivele: să se stabilească punctajul mediu anual pentru veniturile încasate cu titlu de acord global şi garanţiile menţionate în adeverinţele nr.264/2013 şi 325/2013 eliberate de SC Corint SA Târgovişte; -să se stabilească punctajul mediu anual şi prin valorificarea grupelor de muncă din adeverinţele nr.702/2009 eliberată de SC Corint SA Târgovişte, nr.141 şi 142/2011 eliberate de SC Mechel Târgovişte SA şi nr.423/2013 eliberată de SC Corint SA Târgovişte; -să se aibă în vedere valoarea diferenţiată a punctului de pensie 762,10 pentru anul 2013 şi 790,70 de la 01.01.2014.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014Se va emite adresă către Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în vederea aflării adresei expertului. Se va reveni cu adresă către expert şi i se va solicita să efectueze expertiza cu obiectivele: - să se verifice dacă pensia reclamantului a fost corect calculată pe baza înscrisurilor aflate în dosarul de pensie al reclamantului şi a actelor normative incidente; - să se stabilească cuantumul acesteia având în vedere sumele încasate cu titlu de acord global şi garanţiile menţionate în adeverinţele nr.264/2013 şi nr.325/2013 eliberate de SC Corint SA Târgovişte, precum, şi prin valorificarea grupei de muncă din adeverinţele nr.702/2009 eliberată de SC Corint SA, nr.141 şi 142/ eliberate de SC Mechel Târgovişte SA şi nr.423/2013 emisă de SC Corint SA Târgovişte; -să se aibă în vedere şi valoarea diferenţiată a punctului de pensie de 762,10 pentru 2013 şi 790,70 de la 01.01.2014.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014Admite proba cu expertiză în specialitatea contabilitate pentru reclamant. Stabileşte obiectivele pentru expertiza contabilă: - să se verifice dacă pensia reclamantului a fost corect calculată pe baza înscrisurilor aflate în dosarul de pensie al reclamantului şi a actelor normative incidente; - să se stabilească cuantumul acesteia având în vedere sumele încasate cu titlu de acord global şi garanţiile menţionate în adeverinţele nr.264/2013 şi nr.325/2013 eliberate de SC Corint SA Târgovişte, precum, şi prin valorificarea grupei de muncă din adeverinţele nr.702/2009 eliberată de SC Corint SA, nr.141 şi 142/ eliberate de SC Mechel Târgovişte SA şi nr.423/2013 emisă de SC Corint SA Târgovişte; -să se aibă în vedere şi valoarea diferenţiată a punctului de pensie de 762,10 pentru 2013 şi 790,70 de la 01.01.2014. Stabileşte onorariul pentru expert în sumă de 700 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia, prin apărător să depună dovada achitării în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Prin tragere la sorţi se desemnează în cauză expert Ciurezu Petre la care se va emite adresă pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în cauză şi i se va solicita să efectueze expertiza cu respectarea dispoziţiilor art.335-336 Cod procedură civilă şi să depună la dosar trei exemplare ale raportului de expertiză, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată. Se va atenţiona expertul că este necesară citarea părţilor la efectuarea expertizei(art.336 Cod procedură civilă) cât şi deplasarea la sediul societăţii pentru a studia actele necesare efectuării expertizei.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014