V********* I* G******* - d******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** C***** D* A**** P*** R*********** L****
PârâtV********* F*******
ReclamantV********* D*********
ReclamantV********* M***********
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamantul VÂLCELEANU GHEORGHE (decedat în timpul procesului şi pentru care demersul judiciar a fost continuat de moştenitorii VÂLCELEANU FILOFTIA, VÂLCELEANU DRAGOŞ ION, VÂLCELEANU MIHAI CORNEL şi DUMITRU ELENA GEORGETA) împotriva pârâtei COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ. Obligă pe pârâtă să-i pună în posesie pe moştenitorii reclamantului, prin emiterea procesului-verbal, pe suprafaţa de 40107 mp. teren situat în punctul „Momaia-Măldărăscu” din Curtea de Argeş, din care: 37.546 mp. pădure şi 2561 mp. păşune, aşa cum acesta a fost identificat în planul de situaţie la raportul de expertiză tehnică întocmit de experta Ion Alexandra, în punctele: 10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-10 (fila 171 dosar). Obligă pe pârâtă să întocmească fişa de date şi să înainteze Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş documentaţia pentru emiterea titlului de proprietate pentru această suprafaţă. Obligă pe pârâtă la 1234 lei cheltuieli de judecată către moştenitorii reclamantului, în solidar. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2016.
Hotarare 806/2016 din 17.06.2016Amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 17 iunie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 iunie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2016Constată că părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea topografie. Admite cererea expertei Ion Alexandra de majorare a onorariului. Majorează cu 490 lei onorariul stabilit în mod provizoriu, punându-le în vedere reclamanţilor să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertă până la următorul termen de judecată. Părţile au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 7 iunie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 3 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 03.05.2016Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de avocata Daniela Stoian, pentru reclamanţi. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună până la următorul termen de judecată eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea topografie. Prorogă punerea în discuţie a cererii expertei de majorare a onorariului la un alt termen de judecată. Se citează reclamantul Vîlceleanu Mihai - Cornel. Amână judecarea cauzei la 3 mai 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016Se revine cu adresă către experta Ion Alexandra, cu menţiunea de a efectua şi depune raportul de expertiză la dosarul cauzei până la termenul următor. Se citează reclamantul Vîlceleanu Mihai - Cornel. Amână judecarea cauzei la 12 aprilie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 23.02.2016Admite cererea de înlocuire formulată de domnul expert Matei Cristian şi însuşită de reclamanţi. Desemnează în cauză, printr-o nouă tragere la sorţi, pe doamna expertă Ion Alexandra, care va răspunde obiectivelor stabilite de instanţă în şedinţa publică din data de 10 martie 2015. Se emite adresă către experta desemnată - Ion Alexandra, pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune raportul de expertiză la dosarul cauzei până la termenul următor, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica înlocuirea, în prezenta cauză, a domnului expert Matei Cristian şi numirea doamnei experte raportul de expertiză, pentru a lua măsurile necesare în vederea transferării onorariului provizoriu de expert deja achitat. Se citează reclamantul Vîlceleanu Mihai - Cornel. Amână judecarea cauzei la 23 februarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Admite cererea de înlocuire formulată de domnul expert Mandu Gheorghe. Desemnează în cauză, printr-o nouă tragere la sorţi, pe domnul expert Matei Cristian Marian, care va răspunde obiectivelor stabilite de instanţă în şedinţa publică din data de 10 martie 2015. Se emite adresă către expertul desemnat - Matei Cristian Marian, pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica înlocuirea, în prezenta cauză, a domnului expert Mandu Gheorghe şi numirea domnului expert Matei Cristian Marian, pentru a lua măsurile necesare în vederea transferării onorariului provizoriu de expert deja achitat. Se citează reclamanţii V********* D********* şi Vîlceleanu Mihai - Cornel. Amână judecarea cauzei la 8 decembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.10.2015Admite solicitarea apărătoarei reclamantului defunct de amânare a judecăţii pentru a se introduce în cauză moştenitorii acestuia. Se citează numiţii V********* F*******, Vîlceleanu Dragoş Ion, V********* M*********** şi Dumitru Elena Georgeta, pentru următorul termen de judecată, în calitate de moştenitori ai defunctului Vâlceleanu Gheorghe. Admite cererea formulată de expertul Mandu Gheorghe şi amână judecarea cauzei la data de 06 octombrie 2015, pentru lipsa raportului de expertiză judiciară. Se revine cu adresă către expertul Mandu Gheorghe pentru a efectua şi depune lucrarea de expertiză, cu respectarea obiectivelor stabilite de instanţă şi a prevederilor legale. Pârâta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07 iulie 2015.
Incheiere de sedinta din 07.07.2015Admite cererile formulate de expertul Mandu Gheorghe şi de apărătorul ales al reclamantului şi amână judecarea cauzei la data de 07 iulie 2015, pentru lipsa raportului de expertiză judiciară. Se revine cu adresă către expertul Mandu Gheorghe, pentru a efectua şi depune lucrarea de expertiză, cu respectarea obiectivelor stabilite de instanţă şi a prevederilor legale. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 19.05.2015Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.03.2015Constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă funcţional, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Estimează durata de soluţionare a procesului la o perioadă de patru luni. Încuviinţează, pentru reclamant, proba cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei. Dispune, din oficiu, efectuarea unei expertize judiciare în specialitatea topografie cu următoarele obiective: • Să se identifice, în schiţă şi vecinătăţi, terenul menţionat de reclamant în cererea de chemare în judecată, • Să se precizeze dacă acest teren este cel identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Păunescu Ion în dosarul nr. 1950/216/2009 al Judecătoriei Curtea de Argeş, • Să se precizeze dacă în prezent există construcţii pe terenul identificat la punctul 1, cine este posesorul acestuia şi în baza cărui act de proprietate, • să se menţioneze, în urma verificării evidenţelor primăriei, care era situaţia juridică a terenului la momentul anului 2011, când s-a soluţionat dosarul nr. 1950/216/2009 prin sentinţa civilă nr. 709/ 2011, • să se precizeze numărul parcelei şi al tarlalei aceluiaşi teren de la punctul 1, precum şi dacă el este înscris în carte funciară. Numeşte expert în cauză, prin tragere la sorţi, pe domnul MG. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expert la suma de 700 lei, în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului ca, în termen de 5 zile de la prezenta să achite onorariul pentru expert şi să depună la dosar dovada efectuării plăţii. Se emit adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Argeş şi către expert, pentru a le aduce la cunoştinţă măsurile dispuse de instanţă în cauza de faţă, în măsura depunerii de către reclamant a dovezii privind consemnarea onorariului pe numele expertului. Încuviinţează, pentru reclamant, participarea expertului consilier PI la efectuarea expertizei judiciare de specialitate. Amână judecarea cauzei la data de 19 mai 2015. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2015.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015