V****** S******** S** - P*** A************ J******* C*** F****** I**** S***
ContestatorA***
IntimatAdmite excepţia invocată din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată. Constată perimată cererea chemare în judecată, având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatoarea Vertigo Solutions S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Ilfov S.P.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.04.2016.
Hotarare 3176/2016 din 25.04.2016În temeiul art.242 alin.1 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatoarea Vertigo Solutions S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca urmare neîndeplinirii de către contestatoare a obliga?iilor fixate în sarcina sa, respectiv de a depune la dosarul cauzei dovada că s-a deschis împotriva sa procedura insolvenţei, precum şi actele de executare contestate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucure?ti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.05.2015.
Incheiere suspendare din 18.05.2015Instanţa, constatând că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, că s-a depus întâmpinare de către intimat, precum şi răspuns la întâmpinare de către contestator, având în vedere dispoziţiile art.201 alin.3 C.pr.civ., cu modificările aduse prin Legea nr.138/2014, dispune următoarele: • Fixează primul termen de judecată la data de 18.05.2015, pe C1 Civil, pentru când se vor cita părţile, dintre care contestatorul, cu o copie de pe prezenta rezoluţie/adresă, cu men?iunea de a se conforma obligaţiilor stabilite în cuprinsul rezoluţiei/adresei ataşate, ?i anume: - să depună la dosarul cauzei dovada că s-a deschis împotriva sa procedura insolven?ei, alături de dovada calităţii de reprezentant, conform dispoziţiilor art.151 C.pr.civ., sub sancţiunea anulării cererii, în condiţiile art.82 alin.1 C.pr.civ., pentru lipsa calităţii de reprezentant, precum şi să depună la dosarul cauzei actele de executare contestate, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, conform art.242 alin.1 C.pr.civ.; Totodată, se va cita intimatul, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, înaintea termenului de judecată acordat, în copii certificate conform cu originalul, actele de executare efectuate în dosarul de executare aferent titlului executoriu nr.1057/04.12.2014 şi somaţiei nr.2172/04.12.2014.
Măsuri dispuse pentru comunicarea întâmpinării, în condiţiile art.201 alin.2 C.pr.civ. Instanţa, constatând că s-a depus întâmpinare de către intimat, văzând dispoziţiile art.201 alin.2 C.pr.civ., dispune comunicarea către contestator, la sediul procesual ales, a acestei întâmpinări, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la data comunicării acesteia, cu menţiunea că de răspunsul la întâmpinare pârâtul va lua cunoştinţă de la dosarul cauzei.
Având în vedere că nu s-a împlinit termenul de 25 de zile de la comunicare (din data de 22.01.2015) în care pârâtul are dreptul de a depune întâmpinare, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., care se va împlini abia la data de 17.02.2015, inclusiv (termen calculat conform art.181 alin.1 pct.2 şi alin.2 C.pr.civ), va acorda un nou termen administrativ în acest sens.
Măsuri dispuse pentru comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., cu modificările aduse prin Legea nr.138/2014 Instanţa, constatând că sunt/au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, văzând dispoziţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., dispune comunicarea către intimat a cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, toate acestea în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.1, coroborat cu art.208 C.pr.civ.; • de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul sau alte mijloace de probă, în două exemplare, conform dispoziţiilor art.206 alin.2, raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ.