N**** V*****
InculpatG**** R****** A****
InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Parte civilă1. În baza art. 396 alin.6 C. proc. pen, cu aplic. art. 16 alin.1 lit.b C.proc.pen. şi cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale cu nr. 363 din 7 mai 2015, achită pe inculpatul N.V. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prevăzută art. 6 din Legea 241/05 cu aplicarea art. 35 al.1 şi art.5 N.C.P. 2. În baza art. 396 alin.6 C. proc. pen, cu aplicarea art.16 alin.1 lit.b C.proc.pen. şi cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale cu nr. 363 din 7 mai 2015, achită pe inculpata G.R.A. trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prevăzută art. 6 din Legea 241/05 cu aplicarea art. 35 al.1 şi art.5 N.C.P. În baza art.19, art.25 şi art.397 alin.1 C.proc.pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de câte 200 lei, reprezentând onorariu pentru avocaţii din oficiu, către Mihalache Cristina şi Moisil Octavia, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art.274 alin.3 C. proc. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.10.2015.
Hotarare 2326/2015 din 02.10.2015Amână pronunţarea la data de 02.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015Acordă termen la data de 23.09.2015.
Incheiere de sedinta din 05.08.2015Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul N.V., acordă termen la data de 05.08.2015.
Incheiere de sedinta din 17.06.2015Constată legalitatea, dispune începerea judecăţii, acordă termen la data de 17.06.2015.
Incheiere camera preliminara din 20.05.2015