P**** M*******
ReclamantG******** P*** "*** S*******
PârâtÎn baza disp. art. 406 alin. 1 cod procedură civilă, ia act de renunţarea la judecată.
Hotarare 254/2015 din 03.03.2015Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2015, pentru când se va reveni la adresa către pârâtă, cu menţiunea de a preciza, în mod clar, dacă s-a emis, pentru fiecare an menţionat în acţiune, decizie de reîncadrare privind pe reclamantă, iar în caz contrar, să se comunice motivul pentru care nu s-a emis nicio decizie de reîncadrare, sub sancţiunea amendării conducătorului unităţii şcolare cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei, urmând a se cita reclamanta la domiciliul menţionat în C.I., cu menţiunea de a se prezenta în cauză pentru a semna acţiunea şi de a preciza dacă îşi însuşeşte acţiunea formulată de către sindicat, sub sancţiunea anulării acţiunii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.02.2015.
Incheiere de sedinta din 03.02.2015Amână judecarea cauzei la data de 03.02.2015, pentru când se va cita pârâta, cu menţiunea de a comunica pentru fiecare an menţionat în acţiune, decizie de reîncadrare privind pe reclamantă, în caz afirmativ, să se depună decizia de reîncadrare, iar în caz contrar, să se comunice motivul pentru care nu s-a emis decizie de reîncadrare, sub sancţiunea amendării conducătorului unităţii şcolare cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei, punând, totodată, în vedere reprezentantului reclamantei să efectueze verifică privind acest aspect. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.01.2015.
Incheiere de sedinta din 20.01.2015