T***** I***
InculpatS***** R***** P*** D**** B****** P*** R** L****
Parte civilăPrin incheierea de şedinţă din 28.09.2015 instanţa a dispus indreptarea erorii materiale in sensul că data la care s-a amânat pronunţarea este 25.09.2015 şi nu 06.10.2015.
În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi C.proc.pen., achită pe inculpatul T***** I***, cercetat sub aspectul săvâr?irii infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. (18 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. 5 C.proc.pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bra?ov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bra?ov. În baza art. 397 alin.5 C.proc.pen., men?ine măsurile asigurătorii luate prin ordonan?a procurorului din data de 16.10.2013 În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în ?edinţă publică, azi 29.09.2015.
Hotarare 1656/2015 din 29.09.2015INdreaptă eroarea materială.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.09.2015Amână pronunţarea pentru data de 06.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2015Amână pronunţarea pentru data de 22.09.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.09.2015Amână pronunţarea pentru data de 08.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2015Stabileşte termen de judecată la data de 01.09.2015 pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. respinge cererile şi excepţiile invocate de inculpat, ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 374/P/2011 din data de 3.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului T***** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de 30 de zile de la scadenţă a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 precum şi legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.02.2015.
Incheiere camera preliminara din 24.02.2015