M***** I**** D*****
Contestator InculpatM***** I**** D*****
Contestator InculpatI************ D* P****** J******* B******* P*** R*********** L**** C****** Ş** D* P****** C******** C*******
Parte civilăAdmite contestaţia formulată de contestatorul-inculpat M. I.-D.Desfiinţează încheierea atacată şi înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 9/16.09.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Dorohoi, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 211 Cod procedură penală. În timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, adică: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, la care se adaugă şi obligaţia să nu depăşească limita teritorială a comunei Leorda, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, se va dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 15 octombrie 2014.
Incheiere finala dezinvestire 85/2014 din 15.10.2014