S********* D** I********* S**** H**** M****
ReclamantD** E******
ReclamantM***** E****
ReclamantM******** K****
ReclamantM** C******* D**
ReclamantRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” (cu datele de identificare) în numele şi pe seama membrilor de sindicat (indicaţi în tabelul de la fila 10 din dosarul cauzei, tabel care face parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Tehnic Târnăveni pentru Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” (cu datele de identificare) şi Municipiul Târnăveni – prin Primar (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi,12 mai 2015.
Hotarare 567/2015 din 12.05.2015revenim cu aresă sub sancţiunea amenzii judiciare
Incheiere de sedinta din 26.03.2015Amânarea cauzei pentru a se emite o adresă către pârâtului de rând 1 să comunice dacă există înscrisuri privind încadrarea membrului de sindicat pentru care s-a formulat acţiunea în condiţii grele, nocive sau penibile, de asemenea, să comunice statul de plată din luna decembrie 2009 privind pe aceasta, în copie şi deciziile de reîncadrare emise cu privire la membrul de sindicat, începând cu 01.01.2010 şi până la zi.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015