B***** M****
InculpatÎn baza art. 278 Cpp îndreaptă eroarea materială din cuprinsul minutei pronunţate în dosarul nr. 34380/197/2013 la data de 26.03.2015, în sensul că în baza art. 12 din Legea nr.187/24.10.2012, art. 71 alin.1 C.p 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a (teza a II-a), b C.p. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu azi 05.05.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.05.2015Îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr.512/26.03.2015 a Judecătoriei Braşov dată în dosar nr. 34380/197/2014 al Judecătoriei Braşov, în sensul că perioada ce urmează a fi dedusă din pedeapsa aplicată este cuprinsă în intervalul 10.07.2014 la zi. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu azi15.04.2015
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.04.2015În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cpp condamnă inculpatul Brânză Mihai, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 134/S a Tribunalului Braşov, dos. 240/62/2014 def. prin Decizia penală nr. 364/Ap a Curţii de Apel Braşov din 09.07.2014. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sp. nr. 134/S a Tribunalului Braşov, def. prin Decizia penală nr. 364/Ap a Curţii de Apel Braşov din 09.07.2014 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente respectiv 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b Cod Penal pentru infracţiunea prev. de art. 10 rap la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74 alin. 1 lit. c 76 alin. 1 lit. b Cod Penal din 1969 şi art. 5 alin. 1 Cod Penal şi 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b Cod Penal pentru infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal din 1969, rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74 alin. 1 lit. c, 76 alin. 1 lit. b cod Penal din 1969 şi art. 5 Cod Penal. În baza art. 36 al. 1 Cp 1969 rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cod Penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta, respectiv 9 luni închisoare cu pedepsele de mai sus, astfel cum au fost repuse în individualitate, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b Cod Penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 12 Legea nr. 187/24.10.2012, art. 71 alin. 1 C.p. 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b, c C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 Cod Penal din 1969, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive din 06.12.2013 până la 16.04.2014. Cf. art. 36 alin. 3 Cod Penal din 1969, deduce din durata pedepsei perioada executată respectiv de la 09.07.2014 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei emis în baza sp. nr. 134/S a Tribunalului Braşov, dos. 240/62/2014 def. prin Decizia penală nr. 364/Ap a Curţii de Apel Braşov din 09.07.2014 şi dispune emiterea unui nou mandat aferent pedepsei rezultante stabilite prin prezenta, la data rămânerii definitive. În baza art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin. 1 teza finală Cod Penal, suma reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.03.2015.
Hotarare 512/2015 din 26.03.2015Amână pronunţarea la data de 26.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2015Amână pronunţarea la data de 12.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2015Dispune începerea judecăţii cauzei şi fixează termen la data de 05.03.2015, ora 09,00, complet P2*,
Incheiere camera preliminara din 27.01.2015Amână pronunţarea la data de 27.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2015