B**** F****** A****
InculpatÎn baza art. 278 din C.proc.pen., dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 470/14.11.2014, pronunţate în dosarul cu nr. 3439/208/2014 al Judecătoriei Caransebeş, în sensul că, la antepenultimul alineat al minutei, în loc de „În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpată la plata sumei de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”, cum greşit s-a trecut, se va trece: „În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, cum este corect. Despre prezenta îndreptare se va face menţiune la sfârşitul minutei corectate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala 6/2015 din 19.01.2015În baza art. 335 alin.1 C.pen., raportat la art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C. proc. pen. şi raportat la art. 83 C. pen. condamnă inculpata B.F.A. la o pedeapsă de: - 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere. În baza art. 334 alin.4 C.pen., raportat la art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C. proc. pen. şi raportat la art. 83 C. pen. condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de: - 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România. În baza art. 38 alin.2 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 2 luni închisoare, inculpata urmând a executa, în final, 10 luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatei să execute următoarele obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpată la plata sumei de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2014
Hotarare 470/2014 din 14.11.2014acorda un nou term,en de judecata pentru aducerea cu mandat a inculpatei.
Incheiere de sedinta din 10.10.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 987/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, privind pe inculpata B**** F****** A****, trimisă în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal, precum şi pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat ce nu are drept de circulaţie în România, prevăzută de art. 334 alin. 4 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin.2 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata B**** F****** A****. Stabileşte termen de judecata la data de 10.10.2014, pentru când se citează inculpata B**** F****** A****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 septembrie 2014.
Incheiere camera preliminara din 23.09.2014