B****** A*
ContestatorH* & Z* B*** P***** D*********** S**
IntimatDosar nr. 34448/3/2013/a13 Hotărăşte: Admite, în parte, contestaţia creditorului B****** A* în contradictoriu cu administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Ionescu şi Sava SPRL al debitorului S.C. HK & ZY Best Pharma DIstribution S.R.L., precum şi cu fostul administrator judiciar al acestui debitor, Tudor & Asociaţii SPRL, formulată împotriva Raportului întocmit de acesta din urmă şi depus la dosarul de fond 34448/3/2013 la data de 20 octombrie 2014. Dispune anularea în parte a raportului de activitate depus la dosarul de fond 34448/3/2013 la data de 20 octombrie 2014 de Tudor & Asociaţii SPRL, respectiv în ceea ce priveşte următoarele măsuri: (i) admiterea la masa credală a creanţei creditorului SC Remedium Farm SRL, (ii) încasarea de către administratorul judiciar Tudor & Asociaţii SPRL a unui onorariu în sumă de 65.944,19 lei. Respinge cererea de anulare a măsurii de denunţare a contractelor de către administratorul judiciar Tudor & Asociaţii SPRL după data preluării gestiunii debitoarei ca urmare a ridicării dreptului de administrare. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2015.
Hotarare 3437/2015 din 10.04.2015Amână pronunţarea la data de 10.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2015Amână pronunţarea la data de 06.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2015Pentru stabilirea comitetului creditorilor .
Incheiere de sedinta din 02.02.2015