E***** D* T****** D*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cpp rap. la art. 396 alin. 2 Cpp, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la 13.11.2014 între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul ENACHE TIBERIU DANIEL, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cp cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b Cp. În baza art. 336 alin. 1 Cp cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b Cp şi art. 76 alin. 1 Cp, condamnă pe inculpatul ENACHE TIBERIU DANIEL la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cp cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b Cp (faptă din 13.03.2014). În baza art. 91 alin. 1Cp, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cp şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cp, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de această instituţie; b)- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; c)-să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cp, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cp privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.12.2014.
Hotarare 4355/2014 din 16.12.2014Amână pronunţarea la data de 16.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2014