S**** I****
InculpatÎn baza art. 579 C.proc.pen., respinge cererea formulată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa – Poliţia Municipiului Urziceni, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017În baza art. 335 alin. 1 C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul S**** I****, (cu date) la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, fapta din data de 25.08.2014. În baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.,cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe acela?i inculpat, S**** I****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, fapta din data de 11.09.2014. În baza art. 104 alin. 2 C.pen., revocă liberarea condi?ionată a inculpatului din executarea pedepsei de 6 ani ?i 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 883/2010, pronun?ată de Judecătoria Sector 2 Bucure?ti în dosarul nr. 29628/300/2010. În baza art. 43 alin. 2 C.pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. ?i art. 41 alin. 1 C.pen., contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză de 1 an ?i 3 luni închisoare, respectiv 1 an ?i 4 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 5 luni (1/3 din pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 1 an ?i 9 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 C.pen. rap. la art. 104 alin. 2 C.pen., adaugă la pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 9 luni închisoare restul de 621 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani ?i 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 883/2010, pronun?ată de Judecătoria Sector 2 Bucure?ti în dosarul nr. 29628/300/2010, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2010, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an 9 luni ?i 621 zile de închisoare. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen., pe o durată de un an de la data executării pedepsei. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada re?inerii ?i a arestării preventive de la 11.09.2014 la zi. În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine starea de arest. Dispune anularea mandatului de executare nr. 2165 din 07.12.2010, emis în baza sentinţei penale nr. 883 din 04.11.2010, pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucure?ti în dosarul nr. 29628/300/2010, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2010, şi emiterea unui nou mandat potrivit prezentelor dispoziţii. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2015.
Hotarare 8/2015 din 19.01.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 19.01.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015Amână cauza pentru a se emite adresă către Judecătoria Medgidia.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014Menţine măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în 48 de ore. Pentru obţinerea relaţiilor solicitate de la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Lehliu Gară, amână judecarea cauzei şi fixează termen la 09.12.2014.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 25.11.2014În temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S**** I****, arestare dispusă prin încheierea nr. 11/UP din 12.09.2014 pronunţată de Judecătoria Urziceni în dosar nr. 3086/330/2014, iar ulterior menţinută prin încheierea din data de 10.10.2014, pronunţată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. 3456/330/2014 şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06.11.2014, ora 12:00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.11.2014În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1632/P/2014 din 07.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni privind pe inculpatul S**** I****, trimis în judecată în stare de arest pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen şi art. 335 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S**** I****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.11.2014
Incheiere camera preliminara din 04.11.2014În baza art. 348 alin. 1 rap. la art. 242 alin. 2 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpatul S**** I****. În temeiul art. 348 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S**** I****, (cu date), arestare dispusă prin încheierea nr. 11/UP din 12.09.2014 pronunţată de Judecătoria Urziceni în dosar nr. 3086 /330/2014 şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10.10.2014, ora 11:00.
Incheiere camera preliminara din 10.10.2014