Dosar 3476/102/2014 din 22.10.2014

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3476/102/2014
Data dosar:
22.10.2014
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2015 la ora 09:00

    Complet: CFma4
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtei la comunicarea decizie de încetare a contractului individual de muncă. Admite excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtei la reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior datei de 02.04.2014 şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate de la data de 02.04.2014, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat în situaţia în care i s-ar fi permis accesul la muncă. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta L****** E**** N**** (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta S.C. Azomureş S.A. (cu datele de identificare şi cu sediul), astfel: - ca lipsită de interes, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtei la comunicarea decizie de încetare a contractului individual de muncă; - ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtei la reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior datei de 02.04.2014 şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate de la data de 02.04.2014, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat în situaţia în care i s-ar fi permis accesul la muncă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 ianuarie 2015.

    Hotarare 57/2015 din 20.01.2015
  • Sedinta din data de 13.01.2015 la ora 09:00

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    -amânarea pronuntării asupra cauzei pentru data de 20 ianuarie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD