M*** D** D****
InculpatS* L**** C******** S**
Parte responsabilă civilmenteA********* C***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul M.D.D., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, p.p.de art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 în varianta anterioară modificărilor aduse de Legea nr.50/2013, cu art.41 al.2 C.penal, cu art.397 al.10 NCPP şi art.5 NCP, la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare. Face aplicaţiunea art.71 şi 64 lit.a teza II CP. În temeiul art.86/1 C.penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.86/2 C.penal. În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, conform programului ce va fi stabilit; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Se atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către ORC Cluj. În temeiul art.25 NCPP, obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S* L**** C******** S** Cluj-Napoca, să plătească către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin DGFP Cluj despăgubiri civile în sumă totală de 212.589 lei, reprezentând prejudiciul produs plus accesoriile datorate până la data plăţii efective. Menţine sechestrul asigurător asupra apartamentului cu nr.76 din Cluj-Napoca Aleea Bizuşa nr.2, imobil înscris în CF nr.142961. În temeiul art.274 NCPP, obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S* L**** C******** S** Cluj-Napoca, să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05.11.2014.
Hotarare 700/2014 din 05.11.2014Se va pronunta la data de 05.11.1014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2014Amana cauza fata de imposibilitatea obiectiva de prezentare in instanta a aparatorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014În baza art. 346 alin. 1 coroborat cu art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală respinge cererile formulate de către inculpatul M.D.D. pentru constatarea nelegalităţii actului de sesizare a instanţei şi a refacerii acestuia. Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.07.2014.
Incheiere camera preliminara din 25.07.2014