B***** V*****
InculpatS.p.5.În baza art.386 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare privind pe inculpatul B***** V***** din infracţiunea prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 87 alin1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal. În baza art. 87 alin1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B***** V*****, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal de la 1969 în condiţiile art.71 Cod penal de la 1969. În baza art. 81 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare . În baza art. 82 Cod penal de la 1969 fixează un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal de la 1969. În baza art. 71 alin.5 Cod penal de la 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Obligă inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2015.
Hotarare 5/2015 din 14.01.2015Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere şi efectuarea adresei către Serviciul cazier judiciar acordă termen de judecată la 14.01.2015.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014În baza art. 346 alin.2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.1294/P/2013 din 08 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede privind pe inculpatul B. V., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.V. Fixează termen fond la 26 noiembrie 2014, în şedinţă publică, cu citarea tuturor părţilor în cauză. Fără cale de atac. Prezenta se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede şi inculpatului, potrivit art.346 alin.1 cod procedură penală. Dată în camera de consiliu azi, 29 octombrie 2014.
Incheiere camera preliminara din 29.10.2014