Dosar 35061/197/2014 din 23.12.2014

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35061/197/2014
Data dosar:
23.12.2014
Instanta:
Judecătoria Brașov
Departament:
PENAL
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.04.2015 la ora 09:00

    Complet: P5-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 374 al. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul GÂNDAC IOAN - OVIDIU, la pedeapsa de 3(trei) ani şi 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 228, alin.1, 229 alin. 1, lit. b, alin. 3, lit. h Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 1 C. penal coroborat cu art. 43 al. 5 Cod Penal. Aplică inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU pe timp de doi ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Aplică inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 68, al. 1, lit. c C.P., executarea pedepsei complementare constând în interzicerea pe o durată de doi ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b C.P. va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 al. 3 C.P. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b C.P. se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale stabilite prin prezenta. În baza art. 72 al. 1 NCp, deduce din pedeapsa aplicată, respectiv 3(trei) ani şi 6(şase) luni închisoare, durata reţinerii şi arestului preventiv din data de 30.11.2014 până la zi. În baza art. 399 al. 1 C.P.P. menţine arestarea preventivă a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU dispusă prin încheierea nr. 121 din data de 30.11.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov(dosar nr. 33046/197/2014). În temeiul art. 399 alin. 4 Cpp, prezenta hotărâre este executorie în privinţa menţinerii arestării preventive a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU. În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS S.A., şi, în consecinţă, obligă inculpatul GÂNDAC IOAN - OVIDIU, să plătească în favoarea părţii civile TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS S.A. suma de 2.137,81 lei(două mii o sută treizeci şi şapte lei şi optzeci şi unu bani) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 Cpp, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 400 lei, din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în fază de urmărire penală. În baza art. 274 al. 1 teza finală Cod procedură penală onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, respectiv suma de 400 lei-avocat BLIDARU GHEORGHE, în fază de urmărire penală, suma de 200 lei-avocat MIRICIOIU CLARA, suma de 200 lei-avocat ŢOLEA LAURA, în fază de cercetare judecătorească, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov şi rămân în sarcina statului. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2015.

    Hotarare 660/2015 din 16.04.2015
  • Sedinta din data de 08.04.2015 la ora 09:00

    Complet: P5-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 16.04.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2015
  • Sedinta din data de 11.03.2015 la ora 09:00

    Complet: P5-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei in vederea efectuarii de catre Serviciul de probatiune Brasov a unui referat de evaluare a inculpatului În baza art. 362 alin 2 C.pr.pen. rap. la art. 208, al. 4 şi art. 207 alin. 4 C.pr.pen, constată temeinicia arestării preventive a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 141 emis de Judecătoria Braşov la data de 30.11.2014 şi, pe cale de consecinţă, menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Respinge cererile formulate de inculpatul GÂNDAC IOAN - OVIDIU, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 275 al. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2015, ora 18,15.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.03.2015
  • Sedinta din data de 11.02.2015 la ora 09:00

    Complet: P5-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    amana judecarea cauzei fata de cererea de amanare formulata de inculpat, pentru angajarea unui aparator ales În baza art. 362 alin 2 C.pr.pen. rap. la art. 208 al. 2 şi art. 207 alin. 4 C.pr.pen, constată temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 141 emis de Judecătoria Braşov la data de 30.11.2014 şi, pe cale de consecinţă, menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Respinge cererea formulată de inculpatul GÂNDAC IOAN - OVIDIU, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 275 al. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2015, ora 16,00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.02.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 09:00

    Complet: P5-CC
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 12703/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul GÂNDAC IOAN - OVIDIU. În baza art. 346 al. 7 NCPP fixează termen de judecată la data de 11.02.2015, complet P5, pentru când se citează inculpatul şi persoana vătămată. Se citează persoana vătămată cu menţiunea că se poate face constituirea de parte civilă până la începutul cercetării judecătoreşti. Se emite adresă către IPJ Braşov-Serviciul Cazier Judiciar cu solicitarea de a se comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.01.2015

    Incheiere camera preliminara din 21.01.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 10:00

    Complet: P5-CC
  • Amână cauza

    În baza art. 207 al. 6 NCpp rap. la art. 207 al. 4 NCPP constată temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU şi, pe cale de consecinţă, menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 275 al. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 19.01.2015, ora 11,40.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 14.01.2015 la ora 09:00

    Complet: P5-CC
  • Amână cauza

    amana cauza fata de lipsa inculpatului arestat

    Incheiere camera preliminara din 14.01.2015
  • Sedinta din data de 23.12.2014 la ora 12:30

    Complet: P5-CC
  • Termen intermediar

    În baza art. 348 alin. 2 Cpp rap. la art. 207 alin. 2 Cpp, constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU, În baza art. 207 al. 4 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului GÂNDAC IOAN - OVIDIU. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare şi de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.12.2014, ora 13.15.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 23.12.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD