C***** V***** G*******
CondamnatRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul-condamnat C***** V***** G*******, în prezent deţinut în Penitenciarul de MInori şi Tineri Craiova. Obligă petentul-condamnat la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.10.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 29.10.2014Dispune efectuarea unei expertize medico legale de către I.M.L. Craiova, având următoarele obiective: să se precizeze afecţiunile de care suferă condamnatul şi dacă acestea fac imposibilă executarea imediată a pedepsei; să se facă referire asupra caracterului evolutiv al acestora; să se stabilească dacă aceste afecţiuni pot fi tratate in reţeaua sanitară a A.N.P. sau dacă permit tratarea acestora cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii; să se indice locul sau unitatea sanitară din reţeaua Ministerului Sănătăţii, unde urmează să se efectueze tratamentul, in cazul in care boala de care condamnatul suferă nu poate fi tratată in reţeaua A.N.P.; să se aprecieze perioada necesară pentru întreruperea executării pedepsei in vederea instituirii tratamentului. Dispune ca plata expertizei medico-legală să fie suportată din fondurile Ministerului Justiţiei alocate în acest sens Tribunalului Dolj. Se emite adresă către Penitenicarul de Minori şi Tineri Craiova, în vederea prezentării petentului - condamnat C***** V***** G******* la IML Craiova în vederea expertizării medicale a acestuia. Pronunţată în Camera de Consiliu din 10.10.2014.
Incheiere de sedinta din 10.10.2014Se efectuează adresă către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul de Minori si Tineri Craiova, pentru a proceda la luarea unei declaraţii petentului-condamnat C***** V***** G*******, în care acesta să precizeze dacă a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei, dacă doreşte efectuarea unei expertize medico-legale, iar în caz afirmativ, dacă are înscrisuri medicale de depus în susţinerea cererii sale. Pronunţată în Camera de Consiliu din 29.09.2014.
Incheiere de sedinta din 29.09.2014