S* C** V****** S***
ReclamantP****** G********
PârâtC****** M**** M********
PârâtŞ******** G******* C*******
PârâtC****** E**** R*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. CEZ VANZARE S.A., în contradictoriu cu pârâţii P****** G********, C****** M**** M********, Ş******** G******* C*******, C****** E**** R*****, Păun Marian şi Marinescu Ştefania Simona. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică, 21.01.2016.
Hotarare 74/2016 din 21.01.2016În temeiul art. 255 şi 258 C. pr. civ. încuviinţează în parte probele solicitate în scris de către reclamant respectiv, proba cu înscrisuri, ca fiind utilă soluţionării cauzei. Respinge probele cu interogatoriul pârâţilor şi expertiză contabilă, solicitate de către reclamantă ca nefiind utile soluţionării cauzei. În temeiul art.244 C.pr.civ. constată încheiată cercetarea judecătorească şi fixează un nou termen de judecată pentru dezbaterea în fond a cauzei. Pentru dezbaterea fondului pune în vedere părţilor, prin citaţie, să depună la dosar note scrise cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Pentru ca părţile să depună note scrise, Amână judecarea cauzei la 21 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 noiembrie 2015
Incheiere de sedinta din 26.11.2015Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Fulga Ilie. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 26.11.2015, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2015.
Incheiere de sedinta din 26.10.2015Amână pronunţarea la data de 26.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2015Amână pronunţarea la data de 21.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2015Încuviinţează, ca legală şi temeinică, cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă, prin apărător. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2015 şi pentru a se soluţiona cererea de reexaminare formulată de dl. primar al comunei Mozăceni, Cioran Ilie. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 septembrie 2015
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Se amendează Primarul Comunei Mozăceni, dl. Cioran Lucian, judeţul Argeş, cu suma de 500 lei pentru necomunicarea în mod repetat a relaţiilor solicitate, în temeiul art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g C. pr. civ. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se interoghează baza de date a instanţei. Se revine cu adresă către Primăria comunei Mozăceni, în sensul celor dispuse la termenul anterior de judecată. Se citează pârâţii lipsă.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Se revine cu adresă către Primăria Comunei Mozăceni pentru a comunica dacă pârâtul Fulga Ilie este decedat, iar în caz afirmativ să înainteze un extras din registrul de decese. Se citează pârâţii lipsă. Pentru lipsa relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Se revine cu adresă către Primăria Comunei Mozăceni pentru a comunica dacă pârâtul Fulga Ilie este decedat, iar în caz afirmativ să înainteze un extras din registrul de decese. Se citează pârâţii lipsă. Pentru lipsa relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la data de 07 mai 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.04.2015Se emite adresă către Primăria Comunei Mozăceni pentru a comunica dacă pârâtul Fulga Ilie este decedat, iar în caz afirmativ să înainteze un extras din registrul de decese. Se citează pârâţii lipsă. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la data de 02 aprilie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 26.02.2015