D*** A* V*******
ReclamantB***** V*****
PârâtB***** A* I**
PârâtB***** A* E****
PârâtB***** A* G*******
PârâtAdmite acţiunea. Consfinţeşte tranzacţia încheiată între părţi, azi, 28 ianuarie 2016. În conformitate cu dispoziţiile art. 440 C.pr.civ. prezenta hotărâre poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, respectiv Tribunalul Argeş. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 ianuarie 2016.
Hotarare 168/2016 din 28.01.2016Emite o nouă adresă către expert ing. Diaconu Geta cu solicitarea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea completării raportului de expertiză având în vedere înţelegerea părţilor şi să-l depună la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2016, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015Emite o nouă adresă către expert ing. Diaconu Geta cu solicitarea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea completării raportului de expertiză în sensul de a fi identificat şi trupul de teren în suprafaţă de 9187 mp menţionat în cuprinsul sentinţei civile 1332/21.06.1959, pagina 3, alin. 4, situat în punctul Tuţeşti, potrivit celor dispuse. Raportul de expertiză urmând a fi depus la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei privind acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii raportului de expertiză tehnică. Amână cauza la 03.12.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Admite cererea formulată de expert ing. Diaconu Geta privind acordarea unui nou termen de judecată pentru finalizarea raportului de expertiză tehnică. Emiterea unei noi adrese către expert ing. Diaconu Geta cu solicitarea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit celor dispuse anterior şi de a-l depune la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ., urmând ca citarea părţilor să se efectueze prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor art. 335 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2015
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Admiterea cererii formulată de expert ing. Diaconu Geta privind acordarea unui nou termen de judecată pentru finalizarea raportului de expertiză tehnică. Emiterea unei noi adrese către expert ing. Diaconu Geta cu solicitarea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit celor dispuse anterior şi de a-l depune la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ., urmând ca citarea părţilor să se efectueze prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor art. 335 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Emiterea unei noi adrese către expert ing. Diaconu Geta cu solicitarea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit celor dispuse anterior şi de a-l depune la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ., urmând ca citarea părţilor să se efectueze prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor art. 335 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.06.2015.
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Emiterea unei noi adrese către expert ing. Diaconu Geta cu solicitarea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit celor dispuse anterior şi de a-l depune la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ., urmând ca citarea părţilor să se efectueze prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor art. 335 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.05.2015.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Respinge ca tardivă cererea adiţională formulată de către reclamantă, peste termenul prevăzut de art. 205 al. 3 Cod procedură civilă. În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dispune anularea completării de acţiune formulată de reclamantă ca netimbrată. În temeiul dispoziţiilor art. 330 Cod procedură civilă va încuviinţa proba cu expertiză topografică, fiind numit expert, cu acordul părţilor, ing. Diaconu Geta, cu un onorariu provizoriu de 1800 lei, câte 300 lei pentru fiecare parte, care va fi achitat în termen de 5 zile, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 331(3) NCPC, expertiză ce va avea următoarele obiective: să identifice terenurile rămase în masa succesorală a defuncţilor, cu anexă schiţă la raport; să stabilească vecinii şi actele de proprietate din care provin şi să precizeze pentru fiecare care dintre moştenitori îl stăpâneşte; să efectueze propuneri de lotizare după pronunţarea încheierii de admiterii în principiu a cererii; în măsură în care părţile se înţeleg asupra unei tranzacţii să o transpună în raportul de expertiză tehnică, întocmind o variantă de lotizare conform înţelegerii. Expertul să depună raportul de expertiză avizat de OCPI Argeş potrivit dispoziţiilor art. 57(3) din OUG nr. 80/2013. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Argeş privind desemnarea expertului în cauză. Pune în vedere părţilor să facă dovada consemnării onorariului provizoriu de expert în termenul de 5 zile prev. de art. 331(3) NCPC. Amână judecarea cauzei la data de 14.05.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.05.2015.
Incheiere de sedinta din 16.04.2015În conformitate cu dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză potrivit dispoziţiilor art. 94 raportat la art. 118 Cod procedură civilă. În temeiul art. 238 Cod procedură civilă constată că durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei şi probele încuviinţate este de un an. Încuviinţează pentru reclamantă probele solicitate, şi anume: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor, ce va fi citat pârâtul B***** V*****, pentru următorul termen de judecată cu menţiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu”. Pune în vedere pârâţilor B***** A* I**, B***** A* E****, B***** A* G******* şi Bănică A. Constantin să se prezinte personal în faţa instanţei pentru următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu. Potrivit dispoziţiilor art. 254 Cod procedură civilă, constată că pârâţii sunt decăzuţi din dreptul de a mai solicita probe. Amână cauza la 16.04.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.02.2015