A******** U******** F***** V****
ReclamantE**** M*****
PârâtE**** Z*****
PârâtE**** B****
PârâtD****** A********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta A******** U******** F***** V**** în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR TILEAGD, COMISIA JUDEŢEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR BIHOR şi în consecinţă dispune : Obligarea pârâtelor COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR TILEAGD, COMISIA JUDEŢEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR BIHOR să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate respectiv punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate pe seama reclamantei cu privire la următoarele imobile: - nr. topo 2063/37 în suprafaţă de 24.000 mp păşune , - nr. topo 2063/37 în suprafaţă de 39100 mp pădure, - nr. topo 2008 în suprafaţă de 7000 mp, - nr. topo 2010 în suprafaţă de 3000 mp, - nr. topo 2011 în suprafaţă de 38.000 mp, toate în suprafaţa totala de 113100 mp, în concordanţă cu planul de situaţie vizat de Comisiei locală prin preşedintele acesteia, depus la dosarul cauzei la fila 151 dosar. Respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii DOMIAN IOAIF, SC STYRON ROM SRL, E**** M*****, E**** Z*****, ERDEI BELLA, sub aspectul tuturor capetelor de cerere . Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.10.2016.
Hotarare 885/2016 din 19.10.2016Termen de pronunţare la data de 19.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2016Termen de judecată la data de 12.10.2016. LIpsă procedură.
Incheiere de sedinta din 06.07.2016Termen de judecată la data de 06.07.2016. Lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Termen de judecată la data de 22.06.2016. Pronunţare pe înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 18.05.2016Termen de judecată la data de 18.05.2016.Lipsă răspuns expert.
Incheiere de sedinta din 30.03.2016Termen de judecată la data de 30.03.2016. Lipsă răspuns expert.
Incheiere de sedinta din 24.02.2016Termen de judecată la data de 24.02.2016.Lipsă răspuns expert.
Incheiere de sedinta din 27.01.2016Termen de judecată la data de 27.01.2016. În vederea soluţionării excepţiei de conexitate.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Termen de judecată la data de 20.01.2016.Lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 02.12.2015Termen de judecată la data de 02.12.2015.Probe.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015Termen de judecată la data de 11.11.2015.Lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Amânat pentru data de 14.10.2015. Faţă de lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 23.09.2015Repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 23.09.2015.
Incheiere de sedinta secreta din 24.06.2015Suspendat în baza art. 242 pct.1 C.p.c.
Incheiere suspendare din 08.04.2015Amânat pentru data de 08.04.2015. Faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 04.03.2015Amînat pentru data de 04.03.2015. Pentru ca avocata reclamantei să depună în scris poziţia asociaţiei faţă de schimbul de teren.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Amânat pentru data de 11.02.2015. Pentru a se emite adresă la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Tileagd.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015Amânat pentru data de 14.01.2015. Faţă de lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 03.12.2014Admite cererea de repunere pe rol a cauzei. Fixează termen de judecată la data de 3.12.2014.
Incheiere de sedinta secreta din 19.11.2014Suspendat în baza art. 242 pct.2 C.p.c.
Incheiere suspendare din 10.09.2014Termen de judecată la data de 10.09.2014.Faţă de cererea de amânare formulată în cauză.
Incheiere de sedinta din 02.07.2014Termen de judecată la data de 02.07.2014.Pronunţare pe înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014Termen de judecată la data de 18.06.2014. În vederea clarificării situaţiei juridice a imobilelor în discuţie.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014Termen de judecată la data de 07.05.2014.Probe.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014Termen de judecată la data de 23.04.2014.Extindere de acţiune.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Termen de judecată la data de 12.03.2014.Probe.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014