C***** I* O****************
InculpatÎn temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 din Codul penal raportat la art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală condamnă inculpatul COC la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. În temeiul art.71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 În temeiul art.81 şi art. 82 C.pen. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2015.
Hotarare 1179/2015 din 20.05.2015amana pronuntarea la data de 20.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2015amana pronuntarea la data de 06.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2015se amana cauza la data de 22.04.2015.
Incheiere de sedinta din 25.03.2015constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 127/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul COC, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul COC.
Incheiere camera preliminara din 11.02.2015