L**** N* A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 si alin. 10 din CPP raportat la art. 83 din CP, stabileşte pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (luni) luni închisoare în sarcina inculpatului Lupaş Adrian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, are o imbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur in sange, prevăzută de art. 336 alin. 1 din C. pen. În baza art. 83 alin. 1 din CP amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 din CP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din CP pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 din CPP atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 86 din CP dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 274 alin. 1 din CPP obligă pe inculpata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2015.
Hotarare 386/2015 din 26.02.2015În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6206/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul LUPAŞ ADRIAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 26.02.2014, ora 09:00, sala 22, C 8P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.02.2015.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015