Dosar 3650/327/2014 din 30.05.2014

furtul calificat (art.229 NCP) VERIFICARE MĂSURĂ ARESTARE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3650/327/2014
Data dosar:
30.05.2014
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP) VERIFICARE MĂSURĂ ARESTARE
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.09.2014 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Condamnare

    1. În temeiul art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, , la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 31.03/01.04.2014 a infracţiunii de furt calificat, constând în sustragerea mai multor bunuri din Pensiunea Bungalow Criss aflată în localitatea Murighiol. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 2. În temeiul art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în seara zilei de 09.04.2014, în jurul orei 22,00 a infracţiunii de furt calificat, constând în sustragerea unei biciclete aparţinând numitului M**** R****. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 3. În temeiul art. 228 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în după-amiaza zilei de 13.04.2014 a infracţiunii de furt, constând în sustragerea unei biciclete aparţinând numitului lordache Pavel. 4. În temeiul art. 224 alin. (1) şi (2) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 13/14.04.2014, în jurul orei 23,30 a infracţiunii de violare de domiciliu, prin pătrunderea fără drept în curtea locuinţei numitului Vihodiţă Traian. 5. În temeiul art. 32 NCP, raportat la art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în data de 14.04.2014, în jurul orei 05,20 a infracţiunii de tentativă de furt calificat, constând în pătrunderea fără drept în curtea şi locuinţa numitului Cucerencu Laurenţiu de unde a încercat să sustragă mai multe bunuri. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 6. În temeiul art. 228 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în dimineaţa zilei de 14.04.2014 a infracţiunii de furt, constând în sustragerea mai multor bunuri din magazinul aparţinând S* L***** A******* S**. 7. În temeiul art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 04/05.05.2014, a infracţiunii de furt calificat, prin pătrunderea fără drept în curtea şi locuinţa numitului Mocanu Gheorghe de unde a sustras mai multe bunuri. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 8. În temeiul art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 06/07.05.2014, a infracţiunii de furt calificat, prin pătrunderea fără drept în curtea şi locuinţa numitului Cristoreanu Costel de unde a sustras mai multe bunuri. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 9. în temeiul art. 224 alin. (1) şi (2) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în seara zilei de 07.05.2014, în jurul orei 21,00 a infracţiunii de violare de domiciliu, prin pătrunderea fără drept în curtea locuinţei numitului Vihodiţă Nichifor. 10. În temeiul art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 07/08.05.2014, în jurul orei 22,00, a infracţiunii de furt calificat, prin pătrunderea fără drept în curtea şi locuinţa numitului Muscă Mihail de unde a sustras bunuri alimentare. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 11. În temeiul art. 32 NCP, raportat la art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, condamnă inculpatul M******** D******, zis „MITRUŢ” la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 07/08.05.2014, în jurul orei 22,30 a infracţiunii de tentativă de furt calificat, constând în pătrunderea fără drept în curtea şi locuinţa numitei Tătar Viorica de unde a încercat să sustragă componente de la un moped. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) NCP, contopeşte pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare, 8 luni închisoare, 2 ani şi 4 luni închisoare, 3 ani închisoare, 8 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul de 11 ani şi 11 luni şi anume 3 ani 11 luni şi 20 zile, în final inculpatul M******** D****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani 11 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) NCP, raportat la art. 67 alin. (1) NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) NCP, raportat la art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. În temeiul art. 72 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 404 alin. (4) lit. a) NCPP, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 08.05.2014 (inclusiv) la zi. În baza art. 399 alin. (1) şi (4) NCPP, cu aplicarea art. 404 alin. (4) lit. b) NCPP, menţine arestarea preventivă a inculpatului M******** D******. În temeiul art. 274 alin.(1) NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1200 lei, din care: 800 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 400 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. În temeiul art. 274 alin. (1) NCPP dispune avansarea sumelor de 400 lei pentru avocat Pop Cristian, 200 lei pentru avocat Mihail Berbeacă Anca şi 200 lei pentru avocat Stoica Aurelia, reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Tulcea. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.09.2014.

    Hotarare 1381/2014 din 04.09.2014
  • Sedinta din data de 26.08.2014 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea 9 zile-04.09.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.08.2014
  • Sedinta din data de 29.07.2014 la ora 14:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 362 alin. (2) NCPP raportat la art. 208 alin. (3) şi (4) NCPP menţine măsura arestării preventive a inculpatului M******** D******, CNP *********4218, fiul lui Ionel şi Irina, născut la data de 05.11.1969 în loc. Murighiol, domiciliat în com. Murighiol, jud. Tulcea Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la 26.08.2014, ora 08:30, Complet PCPF1, cu citarea părţilor şi informarea apărătorului din oficiu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.07.2014, ora 14:40.

    Incheiere de sedinta din 29.07.2014
  • Sedinta din data de 22.07.2014 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    R O M Â N I A JUDECĂTORIA TULCEA Dosar nr. 3650/2014 ÎNCHEIERE Camera de consiliu din 22 iulie 2014 În baza art.346 alin. (2) NCPP, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 30.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 1678/P/2014. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M******** D******, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - furt, prevăzută de 2 x art. 228 alin. (1) NCP; - furt calificat, prevăzută de 2 x art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) NCP; - furt calificat, prevăzută de 3 x art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) NCP; - tentativă de furt calificat, prevăzută de 2 x art. 32 NCP, raportat la art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) NCP; - violare de domiciliu, prevăzută de 2 x art. 224 alin. (1) şi (2) NCP, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) NCP. Fixează termen de judecată la data de 29.07.2014, ora 14:00. Se citează inculpatul şi persoanele vătămate, respectiv se informează apărătorul din oficiu asupra termenul de judecată stabilit. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 22.07.2014. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

    Incheiere de sedinta din 22.07.2014
  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 10:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    În temeiul art.348 raportat la art.207 alin. (6) Cod proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului M******** D******, . Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 01.07.2014, ora 11.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 01.07.2014
  • Sedinta din data de 02.06.2014 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    În temeiul art.207 alin. (2) Cod proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului M******** D******, Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 02.06.2014, ora 12.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.06.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD