P****** G*****
InculpatR***** R***
Parte vătămatăR***** R***
Parte civilăÎn baza art. 180 alin. 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. 2009 condamnă pe inculpatul P.G., studii-8 clase, serviciul militar satisfacut, fermier, casatorit, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 10 luni închisoare. În baza art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b raportat la art. 71 C. pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. 2009 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. 1969. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii. Conform art. 359 alin. 1 C. proc. pen. 1969 instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 397 alin. 1 C. proc. pen. 2010 raportat la art. 1349 alin. 1 si art. 1357 C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă R.R. şi obligă inculpatul P.G.la plata către partea civilă a sumei de 10 000 lei, reprezentând daune morale si a sumei de 197 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 276 alin. 1 C. proc. pen. 2010 obligă pe inculpat la plata sumei de 1100 lei către persoana vătămată cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. 2010 obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Sesizează Parchetul de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat în vederea efectuarii de cercetări cu privire la săvârşirea de către numiţii B.N.şi C.M.D.a infracţiunii de mărturie mincinoasă, fapta prevazuta si pedepsita de art. 273 alin. 1 C. pen. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2015.
Hotarare 35/2015 din 26.03.2015in vederea deliberarii amana pronuntarea la data de 26.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2015in vederea citarii martorului
Incheiere de sedinta din 26.02.2015in vederea audierii martorilor propusi, cat si pentru a se interveni cu adresa catre Politia Podgoria pentru a indica numele si adresa unei persoane ce a fost prezenta in momentul producerii altercatiei dintre parti, in vederea audierii acestuia
Incheiere de sedinta din 12.02.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat privind pe inculpatul P.G., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen. 1968, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.G.Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2015
Incheiere finala dezinvestire din 29.01.2015