P******** D* P* L**** J********** T*********
ApelantD***** M**** V*******
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGOVIŞTE, împotriva sentinţei penale nr. 326 din 19 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, privind pe inculpatul D***** M**** V*******, pe care o desfiinţează în parte, şi în consecinţă : În aplicarea art.5 NCP, în baza art. 335 alin.2 NCP, cu aplic. art. 396 alin.10 rap.la art.375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D***** M**** V******* la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având permisul de conducere suspendat. În baza art.81 Cod penal anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, prev.de art. 82 Cod penal şi conform art.359 Cod procedură penală anterior, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev.de art.83 Cod penal anterior. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul. Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 09 octombrie 2014.
Hotarare 953/2014 din 09.10.2014Amână judecarea cauzei la data de 09 octombrie 2014, Sala 1, pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 25.09.2014