C****** F*****
CondamnatÎn temeiul art. 278 C.p.p. dispune, din oficiu, înlăturarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale 752/05.03.2014 pronunţată în dosarul nr. 3723/325/2014, în sensul că după alineatul 6, se va menţiona dispoziţia potrivit căreia instanţa, În temeiul art. 38 alin. C. pen., raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contope?te cele două pedepse de 1 an închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an, pe care o spore?te cu 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare. Se menţin neschimbate, în rest, dispoziţiile minutei. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.03.2014În temeiul art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 43 C. proc. pen., dispune conexarea dosarului nr. 3777/325/2014 la dosarul nr. 3723/325/2014. În temeiul art. 595 C. proc. pen., admite contestaţia la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată în prezent deţinută în Penitenciarul Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 416/23.11.2012 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 642/R/27.05.2013 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.; - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată în temeiul art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. ; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în temeiul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. din 1969. În temeiul art. 4 NCP, raportat la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, constată că fapta pentru care a fost condamnat intimatul Cârpaci Florin, prin sentinţa penală nr. 416/23.11.2012 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 642/R/27.05.2013 a Curţii de Apel Timişoara în baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii. Constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 416/23.11.2012 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 642/R/27.05.2013 a Curţii de Apel Timişoara în baza art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată. Constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 416/23.11.2012 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 642/R/27.05.2013 a Curţii de Apel Timişoara în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată. Constată că pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 416/23.11.2012 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 642/R/27.05.2013 a Curţii de Apel Timişoara este mai mare decât pedeapsa rezultantă de un 1 şi 4 luni închisoare aplicabilă conform dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. Dispune reducerea pedepsei rezultante de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca persoana condamnată Cârpaci Florin să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 interzice intimatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale sus amintite. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la data de 28.05.2013 la zi. Dispune anularea MEPÎ nr. 994/2012 emis de Judecătoria Reşiţa şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2014.
Hotarare 752/2014 din 05.03.2014Amână pronunţarea la 05.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2014