Ş***** I**** L****
InculpatM********* F********* P****** - A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăÎn baza art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare în 27.07.2012), cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul Ş***** I**** L****, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale). În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare în 27.07.2012), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 1 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale). În baza art. 861 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 4 ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 vechiul Cod de procedură penală rap. la art. 864 alin. 1 vechiul Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 78.812 lei, din care 29.361 lei reprezintă TVA, 2.695 lei reprezintă impozit pe profit, iar 46.756 lei reprezintă impozit pe dividende, la care se adaugă plata accesoriilor calculate conform art. 119 şi 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală până la data plăţii efective. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 410 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 110 lei reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. Onorariul apărătorului din oficiu Călugăreanu Ciprian în cuantum de 200 de lei, conform delegaţiei nr. 1181/09.05.2014, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2014.
Hotarare 293/2014 din 10.12.2014Amână pronunţarea la data de 10.12.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2014Amână cauza şi acordă termen la data de 03.12.2014 pentru când inculpatul Ş***** I**** L**** şi partea civilă ANAF au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2014.
Incheiere de sedinta din 03.11.2014Emite adresă către ANAF pentru a preciza defalcat impozitul pe profit datorat pentru fiecare infracţiune în parte. Amână cauza şi acordă termen la data de 03.11.2014 pentru când se vor cita inculpatul Ş***** I**** L**** şi martorii Ştirbu Viorel şi Ştirbu Dănuţ cu mandate de aducere, partea civilă având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.10.2014.
Incheiere de sedinta din 06.10.2014Amână cauza şi acordă termen la data de 06.10.2014. ora 09.00, completul C4F, pentru când se va cita inculpatul şi martorii Culipei Ion, Herghilegiu Iuliana Ingrid, Ştirbu Viorel şi Ştirbu Dănuţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.09.2014.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Se introduce în cauză Ministerul Finanţelor Publice - prin ANAF în calitate de parte civilă. Se va emite adresă ANAF, pentru a preciza prejudiciul cu care se constituie parte civilă şi pentru a arăta dacă solicită introducerea în cauză a SC BELGOTRANS SRL în calitate de parte responsabilă civilmente. Se va emite adresă pentru comunicarea fişei de cazier a inculpatului. Amână cauza şi acordă termen la 08.09.2014 pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere şi Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF, în calitate de parte civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2014
Incheiere de sedinta din 25.06.2014În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 234/P/2012 al al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul Ş***** I**** L****, trimis în judecată, în stare de libertate pentru săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală constând în omisiunea evidenţierii în tot sau în parte a operaţiunilor economice efectuate, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal ş ia infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a din vechiul Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală în aceeaşi cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş***** I**** L****. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 06.06.2014.
Incheiere camera preliminara din 06.06.2014