P*** L*******
ReclamantS******* C***** J******* M****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în sentinţa civilă nr. 309 din 19.03.2015 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 3735/102/2014 şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. 3735/102/2014 la data de 19 martie 2015 poartă numărul 309/2015 şi nu 308/2015 cum din greşeală s-a menţionat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Cercetată în Cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 28 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 28.05.2015Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Puni Luminiţa (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Mureş (cu datele de identificare şi cu sediul). Obligă pârâta la acordarea în favoarea reclamantei a celor 9 zile de concediu de odihnă, neefectuate în anul 2014. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 martie 2015.
Hotarare 309/2015 din 19.03.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 19 martie 2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2015Amână pronunţarea la 12 martie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2015