V**** R***** L*****
Contestator InculpatÎn baza art. 216 Cod procedură penală admite cererea formulată de către inculpatul V**** R***** L*****, privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune. În baza art. 242 alineat 2 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. /DL pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. /2014, cu măsura controlului judiciar pe cauţiune prevăzută de art. 216 Cod procedură penală. În baza art. 215 alineat 1 şi 2 Cod procedură penală impune inculpatului ca pe durata controlului judiciar pe cauţiune să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa organului judiciar penal ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu se apropie de martorii şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu exercite funcţii de conducere în sistemul de învăţământ. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului V**** R***** L***** dacă nu este arestat preventiv în altă cauză. Constată că s-a consemnat cauţiunea în sumă de 50.000 lei. În baza art. 215 alineat 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alineat 5 Cod procedură penală copia prezentei încheieri se va comunica cu organele abilitate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Incheiere masuri preventive faza de UP 80/2014 din 31.07.2014În baza articolului 204 rap. la art.425/1 alin.7 pct. lit.a din Codul de procedură penală, Admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat V**** R***** L*****, aflat în prezent în Arestul I.P.J. Bihor, împotriva încheierii penale nr.87/DL/21.07.2014, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul penal al Tribunalului Bihor nr. 3767/111/2014 pe care o desfiinţează în totalitate şi în rejudecare : În baza art.216 rap. la art.242 alin.10 c.pr.penală admite în principiu cererea inculpatului V**** R***** L***** de înlocuire a măsurii preventive al arestului cu măsura controlului judiciar pe cauţiune şi fixează o cauţiune de 50.000 lei care se va achita la CEC sau prin constituirea unei garanţii ipotecare imobiliare asupra apartamentului personal din Oradea str.6 Martie nr.60, jud.Bihor până la data de 31.07.2014, ora 10,30. Fixează termen de soluţionare a cererii data de 31.07.2014, ora 11,00. În baza art.275 alin.3 c.pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Incheiere de sedinta din 28.07.2014